Autoritățile britanice susțin că Rusia plănuiește să organizeze un „referendum” în Herson, pentru legitimarea zonei ca republică separatistă

Ministerul britanic al Apărării a declarat, marți, că Rusia ar putea încerca să organizeze un „referendum” în Herson, ca parte a planurilor de a legitima zona ca republică separatistă. Mai multe demonstraţii au avut loc în ultimele zile în oraşele ocupate, scrie Sky News.

Mai multe demonstraţii au avut loc în ultimele zile în oraşele Herson, Melitopol şi Berdyansk, ocupate de Rusia, potrivit serviciilor secrete britanice.

În timpul protestelor de luni, din oraş, forţele ruseşti ar fi tras focuri de avertisment pentru a dispersa protestatarii paşnici.

Rusia a recunoscut deja regiunile controlate de separatişti Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei ca republici separatiste, dar Occidentul a refuzat să facă acest lucru.

Acum ar putea organiza un nou „referendum”, ca parte a planurilor de a legitima Hersonul ca republică separatistă.

De asemenea, Rusia şi-a instalat propriul primar în Melitopol, în urma răpirii predecesorului său ucrainean săptămâna trecută, în timp ce primarul din Dniprorudne ar fi fost, de asemenea, răpit.

Exit mobile version