• Alte 200 de morminte și o groapă comună au fost descoperite în orașul Liman din estul Ucrainei, potrivit guvernatorului militar al regiunii Donețk.
  • Conform primelor constatări, morții ar putea fi atât soldați ucraineni, cât și civili, a precizat acesta.
  • Numărul exact al cadavrelor din groapa comună, printre care mai mulți copii mici, precum și familii întregi, urmează să fie determinat, potrivit poliției.

O groapă comună și, separat, alte aproximativ 200 de morminte au fost descoperite în orașul Liman din estul Ucrainei, recent eliberat de sub ocupația forțelor ruse, a anunțat șeful administrației militare ucrainene din regiunea Donețk, Pavlo Kirilenko, potrivit presei internațioanle.

Autorităţile nu au stabilit încă precis numărul de cadavre care s-ar putea afla în groapa comună.

Exhumările au început deja, a specificat responsabilul citat, care a ataşat mesajului său o serie de fotografii ce arată personal de urgenţă purtând costume albe de protecţie într-o zonă izolată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
FOTO – Le Monde

Agenţia ucraineană de presă Ukrinform, citând un înalt oficial al poliţiei ucrainene, a relatat că în groapa comună au fost descoperite 180 de cadavre.

Potrivit primelor constatări, victimele ar putea fi atât soldaţi ucraineni, cât şi civili, a precizat acesta.

Numărul exact al cadavrelor din groapa comună, printre care mai mulţi copii mici, precum şi familii întregi, nu a fost încă stabilit, afirmă poliţia ucraineană. Printre victime se numără şi copiii născuţi între 2019 şi 2021, a completat un responsabil din poliţie, citat de Ukrinform.

Limanul a fost eliberat în primele zile ale lunii octombrie, după cum a anunţat oficial Kievul.