• Tot mai mulți bărbați din Ucraina au decis să se înroleze pentru a lupta contra forțelor Rusiei.
  • Cei care au între 18 și 60 nu mai pot părăsi țara.
  • Aceștia rămân deoarece sunt disponibili pentru recrutarea militară.

Apelul autorităților de la Kiev, dar și situația prin care trece țara i-au determinat pe ucraineni să meargă în număr mare să-și apere țara. Zeci de bărbați stau la coadă pentru a se înrola și a lupta cu forțele Rusiei. Președintele Zelenski a dat un ordin guvernamental care le interzice bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani să părăsească țara, pentru a-i păstra disponibili pentru recrutarea militară. Însă, sunt bărbați ca Viaceslav care nu văd înrolarea ca pe o obligație, ci ca pe o datorie.

„Este datoria mea. Vreau să fiu util. Vreau să ajut. Vreau să protejez. Vreau să ripostez. Vreau ca familia mea să se întoarcă în Ucraina cât mai curând posibil. Și voi face tot ce pot pentru asta”, a spus un civil ucrainean care stătea la rând pentru a se înrola.

În altă parte a capitalei, s-a format o coadă lungă de ucraineni care așteptau să intre într-un magazin care vinde haine de camuflaj și uniforme militare. Între timp, mai mulți ucraineni strămutați au continuat să sosească în gara din Kiev. Volodimir s-a oferit voluntar să lupte pentru țara lui.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Știm de ce ne aflăm aici. Știm de ce ne apărăm țara. Iar băieții noștri care stau efectiv acolo și luptă cu forțele militare rusești, știu ce fac. Acei băieți (ruși), ei nu știu. Noi știm ce facem și de aceea vom învinge”, a spus Volodimir.

Apelul de la ucraineni a primit răspuns și de la oameni din afara țării. Veteranul armatei britanice Mark Ayres a călătorit la Kiev pentru a se alătura războiului contra armatei ruse. El este conștient că ar putea muri, dar spune că nu se consideră un erou.

„Poporul ucrainean, armata ucraineană, Zelenski, totul, absolut totul a fost atât de motivant pentru mine. Chiar dacă țara este înconjurată, toată lumea este motivată și impulsionată”, a transmis Mark Ayres.