• Joe Biden s-a întâlnit cu înalți oficiali ucraineni la Varșovia, sâmbătă, în ultima zi a călătoriei sale în Europa.
  • Biden a trecut pe la o întâlnire între ministrul de externe, Dmytro Kuleba și ministrul apărării, Oleksii Reznikov și omologii lor americani, secretarul de stat, Antony Blinken și secretarul apărării, Lloyd Austin.
  • În aceeași zi, Biden a purtat discuții bilaterale cu omologul său polonez, Andrez Duda.

UPDATE – Biden spune că Putin este „un măcelar” după ce a vorbit cu refugiații

Președintele american, Joe Biden, l-a numit pe președintele rus, Vladimir Putin, un „măcelar”, după ce s-a întâlnit, sâmbătă, cu refugiați ucraineni la Varșovia, în Polonia.

Întrebat de reporteri care a fost primul gând văzându-i pe refugiați și având în vedere că are de-a face cu Putin în fiecare zi, Biden a răspuns: „este un măcelar”.

În timpul scurtei sesiuni de întrebări și răspunsuri de la Stadion Narodowy, Biden a povestit că a mai fost în locuri ca acesta în viața sa, dar a spus că mereu rămâne surprins de „profunzimea și puterea spiritului uman”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Este incredibil, este incredibil. Vedeți toți acei copii mici. Vreau doar să îi îmbrățișez, vreau doar să le mulțumesc. Adică, te face să fii al naibii de mândru”, a spus el.

„Fiecare dintre acei copii a spus ceva de genul: Spuneți o rugăciune pentru tatăl meu sau bunicul meu sau fratele meu care se află acolo și luptă. Și îmi amintesc cum este atunci când ai pe cineva într-o zonă de război. În fiecare dimineață te trezești și te întrebi. Pur și simplu te întrebi. Și te rogi să nu primești acel telefon.”, a mai adăugat el.

UPDATE – Biden îi numește „curajoși” pe refugiații ucraineni în timp ce se întâlnește cu ei în Polonia

Președintele american, Joe Biden, a petrecut, sâmbătă, la Varșovia, unde s-a întâlnit cu familii care au fost forțate să părăsească Ucraina.

O femeie cu care Biden a vorbit, i-a spus că se afla acolo cu fiica ei, dar soțul și fiul ei s-au întors în Ucraina să lupte.

„Este înspăimântător”, i-a spus Biden.

Femeia, prin intermediul unui translator, a vorbit despre ororile pe care le-a îndurat familia ei și a spus că „mamele ucrainene sunt gata să îl sugrume pe [președintele rus Vladimir Putin] cu mâinile goale”.

Biden a luat, apoi, o fetiță cu o jachetă roz și a scos ceea ce părea a fi propriul său telefon și și-a făcut un selfie cu ea și cu familia ei aflată acolo. Președintele a spus că nu vorbește ucraineană, dar a vrut ca cineva să îi spună fetiței că „vreau să o duc acasă”.

„Vă mulțumesc pentru tot”, i-au spus, în mod repetat, lui Biden.

„Sunteți cu toții curajoși, curajoși, curajoși”, a spus Biden familiei.

UPDATE – Biden s-a întâlnit cu bucătarul José Andrés la un loc de distribuție de alimente din Polonia

Președintele SUA, Joe Biden, s-a întâlnit cu bucătarul, José Andrés și cu voluntari din Varșovia, sâmbătă, la un loc de distribuire a alimentelor pentru World Center Kitchen al lui Andrés, organizația non-profit care se ocupă cu furnizarea de mese în urma dezastrelor.

Biden s-a întâlnit cu unii dintre voluntari, dintre care unii sunt din Europa și Statele Unite.

„Dumnezeu să vă iubească”, a putut fi auzit, președintele, spunându-le în timp ce îi întreba dacă îi poate ajuta.

UPDATE – Ministrul ucrainean al apărării spune că are un „optimism prudent” după întâlnirea cu oficialii americani

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că se simte prudent și optimist după întâlnirea pe care a avut-o, sâmbătă, cu omologul său american, Lloyd Austin, cu președintele, Joe Biden și cu secretarul de stat, Antony Blinken.

„Evaluez întâlnirea mea, alături de Dmytro Kuleba, cu un optimism prudent”, a declarat Reznikov într-un tweet, adăugând că există „o luptă reciprocă cu un inamic comun”.

UPDATE – Ministrul ucrainean de externe spune că SUA a promis mai mult sprijin pentru apărare

„Statele Unite au dat asigurări că va exista un sprijin suplimentar în domeniul apărării pentru Ucraina”, a declarat, sâmbătă, ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba.

„Astăzi am primit într-adevăr promisiuni suplimentare din partea Statelor Unite cu privire la modul în care va evolua cooperarea noastră în domeniul apărării”, a declarat Kuleba reporterilor la Varșovia, subliniind că „nicio altă țară nu a oferit Ucrainei mai mult sprijin decât Statele Unite”.

„Rezistența ucraineană și armele occidentale, în principal arme americane, reprezintă rețeta succesului pe câmpul de luptă”, a spus Kuleba.

„Vedem că Statele Unite sunt dornice să meargă mai departe cu noi sancțiuni”, a mai spus Kuleba.

„Avem unele țări europene care trebuie convinse și care trebuie să fie luate în considerare și ele, așa că am convenit, astăzi, cu omologul meu, secretarul Blinken, asupra modului în care vom colabora cu ele”, a adăugat ministrul de externe.

UPDATE – Biden a explicat cât de importantă este stabilitatea europeană pentru SUA și și-a reafirmat sprijinul față de articolul 5

Joe Biden, în timp ce a discutat cu președintele polonez, Andrzej Duda, a declarat că pacea, în Europa, este direct legată de stabilitatea în Statele Unite, adăugând că lipsa de acțiune în cele două războaie mondiale „s-a întors să ne bântuie”.

„Capacitatea Americii de a-și îndeplini rolul în alte părți ale lumii se bazează pe o Europă unită, o Europă sigură. Am învățat din experiența tristă din cele două războaie mondiale, atunci când am stat deoparte și nu ne-am implicat în stabilitatea în Europa, acest lucru s-a întors întotdeauna împotriva noastră, a Statelor Unite”, a declarat Biden.

„Așa că spun de mult timp, ca senator care a vizitat acest loc, ca membru al Comisiei pentru relații externe, ca vicepreședinte timp de opt ani, acum ca președinte al SUA, că stabilitatea în Europa este extrem de importantă pentru Statele Unite în ceea ce privește interesul nostru. Nu doar în Europa, ci în întreaga lume”, a continuat el.

Biden a mai spus că atât el, cât și liderii americani consideră articolul 5 al NATO drept „un angajament sacru”.

Articolul 5 reprezintă principiul conform căruia un atac asupra unui membru al NATO este un atac asupra tuturor membrilor.

Biden a spus că președintele rus, Vladimir Putin, a crezut că va reuși să divizeze țările NATO prin invazia sa în Ucraina.

Cel mai important criteriu în această lume care se schimbă în timp… este ca NATO să rămână absolut, complet, complet unit. Să nu existe nicio separare în punctele noastre de vedere. Că orice am face, să facem la unison și toată lumea – toată lumea – să vină alături de noi”, a spus el.

Președintele american a recunoscut, de asemenea, presiunea exercitată de refugiații ucraineni asupra Poloniei, făcând referire la situația de la granița dintre SUA și Mexic.

UPDATE – Un fast militar îl întâmpină pe Biden la discuțiile oficiale cu președintele polonez, Duda

Președintele SUA, Joe Biden, a fost întâmpinat, la Palatul Prezidențial din Varșovia, cu un spectacol festiv, înainte de discuțiile bilaterale cu omologul său polonez, Andrzej Duda.

El a fost întâmpinat, în curte, de oficiali polonezi și de o gardă de onoare formată din trupe poloneze care stăteau la datorie. Ulterior, o fanfară a interpretat „Star Spangled Banner”, urmat de imnul național polonez, sub privirile celor doi președinți, aflați pe un covor roșu.

UPDATE – Biden participă la o întâlnire cu oficiali ucraineni

Președintele american, Joe Biden se întâlnește cu înalți oficiali ucraineni la Varșovia, în ultima zi a călătoriei sale în Europa.

La un hotel din capitala poloneză, Biden a trecut pe la o întâlnire între ministrul de externe, Dmytro Kuleba și ministrul apărării, Oleksii Reznikov și omologii lor americani, secretarul de stat, Antony Blinken și secretarul apărării, Lloyd Austin.

În timpul unei scurte ședințe foto, grupul a discutat puțin despre călătoria dificilă pe care miniștrii au făcut-o din Ucraina până în Polonia, care a inclus o călătorie cu trenul urmată de trei ore în mașină.

„Este ca și cum ai zbura de la Kiev la Washington cu un zbor de legătură la Istanbul”, a spus Kuleba.

„Partea bună este că, de la începutul războiului, am învățat să dorm în orice condiții. Așa că am dormit în tren, am dormit în mașină”, a continuat el.

Biden s-a agățat de ideea că miniștrii au călătorit cu trenul și a transmis că și el are experiența călătoriilor cu trenul.

„Aveți în față un om care a călătorit peste un milion, 200.000 de mile cu trenul. La propriu”, a spus Biden.

„Deci ați învățat cum să dormiți”, a replicat unul dintre miniștri.

„Am învățat să dorm”, a spus Biden.

„Am învățat chiar și cum să mă împrietenesc cu un conductor, astfel încât să țină oamenii la distanță. Nu a trebuit să vă faceți griji în privința asta”.

Reporterilor li s-a spus să părăsească încăperea înainte de a se putea răspunde la orice întrebare de substanță despre războiul din Ucraina.

Aceasta va fi prima întâlnire a lui Biden cu reprezentanții celor mai înalte autorități ale Ucrainei de la începutul agresiunii Rusiei împotriva acestei țări.

Știre inițială:

Președintele american, Joe Biden, participă, sâmbătă, la ultima oprire a călătoriei de ultimă oră în Europa, menită să sincronizeze modul în care aliații occidentali vor aborda războiul dintre Rusia și Ucraina și să asigure națiunile că au sprijinul Statelor Unite.

La Varșovia, Biden va avea o întâlnire bilaterală cu președintele polonez, Andrzej Duda, pentru a discuta despre modul în care SUA și aliații săi răspund la criza refugiaților, apărută ca urmare a războiului și se va întâlni cu refugiați ucraineni.

De asemenea, președintele american, Joe Biden, va participa, sâmbătă, la o întâlnire cu oficiali ucraineni, în timp ce își încheie vizita în Polonia.

Casa Albă a declarat că Biden va fi prezent la o întâlnire între secretarul său de stat, Antony Blinken și secretarul apărării, Lloyd Austin și omologii lor ucraineni, ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba și ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.

Aceasta are loc în contextul în care Ucraina deplânge rezultatele summitului NATO din această săptămână, care a respins apelurile liderului țării de a impune o zonă de interdicție aeriană.

„Ne așteptam la mai mult curaj. Ne așteptam la niște decizii mai îndrăznețe”, a declarat, vineri, Andriy Yermak, șeful de cabinet al președintelui Volodomir Zelenski, într-un interviu video în direct pentru Atlantic Council.

Vineri, Biden a anunțat o nouă inițiativă menită să-l priveze pe președintele rus, Vladimir Putin, de profiturile europene din domeniul energiei, despre care Biden spune că sunt folosite pentru a alimenta războiul Rusiei din Ucraina.

Călătoria lui Biden prin Europa a început la Bruxelles, unde președintele american s-a întâlnit cu principalii aliați ai SUA. Călătoria se va încheia într-o țară care se învecinează cu Ucraina unde problemele de securitate regională și criza umanitară, în curs de desfășurare, sunt în prim-plan.