• Cancelarul Karl Nehammer a numit Bucha „un loc al crimelor de război”.
  • Karl Nehammer a declarat că deși Austria este neutră din punct de vedere militar, „înțelege” că trebuie să ajute „acolo unde au loc nedreptăți și crime de război”.
  • Președintele Zelenski i-a mulțumit pentru sprijinul pe care Ucraina l-a primit până acum și a reluat apelul său pentru mai multe sancțiuni împotriva Rusiei.

Cancelarul Karl Nehammer merge luni în Rusia pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului austriac, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Se duce acolo, după ce a informat Berlinul, Bruxellesul şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski” pentru a încuraja dialogul, a declarat un purtător de cuvânt al lui Nehammer.

Vizita vine după ce Karl Nehammer s-a aflat, sâmbătă, la Kiev, pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat pentru agenția de presă RIA că Putin va purta luni discuții cu cancelarul Austriei.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Karl Nehammer, care sâmbătă a fost la Kiev și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, este primul lider european care se va întâlni cu Vladimir Putin de la debutul invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Înainte de această dată, la Moscova au mai fost premierul Ungariei, Viktor Orban, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz.

Deplasarea prevăzută la Moscova urmează după vizita pe care Nehammer a făcut-o sâmbătă la Kiev, în care s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, dar a fost și la Bucha, unde a văzut cu ochii săi groapa comună și a aprins o lumânare la biserica din apropiere.

Președintele rus Vladimir Putin a fost în mare parte evitat de liderii occidentali de la începutul conflictului, deși s-a întâlnit cu premierul israelian Naftali Bennett la Kremlin la începutul lunii martie.