• Comisia Europeană a elaborat un plan în 10 puncte pentru a reduce dependenţa blocului comunitar de gazul rusesc, potrivit unui proiect obţinut de Politico.
  • Rezultatul este o propunere pentru realizarea unui sistem energetic al UE mai rezistent, cu măsuri de reducere a consumului de gaz al UE şi de reducere a dependenţei de un singur furnizor”, se arată în planul Comisiei.
  • Războiul din Ucraina a adus un plus de urgenţă eforturilor UE de a se debarasa de importurile din Rusia.

Ca parte a textului reformulat, Comisia se gândeşte la stabilirea unor niveluri obligatorii de stocare a gazelor pentru ţările membre, afirmând că, pentru a se pregăti pentru iarna viitoare, UE are nevoie de „un nivel mediu de umplere a depozitelor de cel puţin 80% până la 30 septembrie”, relatează Politico.

UE importă marea majoritate a gazelor pe care le consumă, iar Rusia a reprezentat anul trecut aproximativ 45% din importuri, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE). Proiectul de text, care urmează să fie prezentat la 8 martie şi care poate suferi încă modificări, cuprinde, de asemenea, mai multe măsuri menite să sporească capacitatea de energie regenerabilă a UE, denumite „New Energy Compact”.

Bruxelles-ul doreşte ca ţările UE „să cartografieze, să evalueze şi să asigure rapid disponibilitatea terenurilor şi a mărilor adecvate pentru proiecte de energie regenerabilă” şi susţine utilizarea veniturilor de pe piaţa de carbon a UE, sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, pentru a finanţa noi instalaţii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În luna iunie, Comisia va prezenta o recomandare privind acordarea de autorizaţii pentru sursele de energie regenerabilă, cu scopul de a reduce birocraţia şi de a accelera implementarea acestora, precum şi o strategie solară autonomă.

Energia solară de pe acoperişuri „ar putea acoperi aproape un sfert din consumul de energie electrică al UE„, se arată în proiect. Dar acesta notează că blocul comunitar a depins de importuri pentru panouri şi celule şi că „20-25% din proiectele solare planificate în UE au trebuit să fie amânate, fie anulate în totalitate în 2021„, în principal din cauza creşterii vertiginoase a costurilor cu energia, materialele şi logistica.

Strategia solară va include măsuri de accelerare a instalaţiilor şi „va contribui la dezvoltarea unui lanţ valoric pentru energia solară şi la consolidarea competitivităţii UE şi la combaterea dependenţelor„.

Bruxelles-ul doreşte, de asemenea, să stimuleze biogazul, recomandând o producţie la nivelul blocului de 35 de miliarde de metri cubi până în 2030 şi cerând ţărilor să canalizeze fonduri din Politica Agricolă Comună către „producţia de biogaz din surse de biomasă durabile”.

Pe lângă noile măsuri, Comisia mai spune că o implementare rapidă a pachetului legislativ privind clima „Fit for 55” – aflat în prezent în curs de examinare în Consiliu şi în Parlament – va fi esenţială. Setul de propuneri include planuri pentru a face clădirile mai eficiente din punct de vedere energetic şi un cadru pentru extinderea capacităţii de energie regenerabilă a blocului.

„Punerea în aplicare a propunerilor Fit for 55 va duce deja la o reducere a dependenţei UE de gaz cu 23% până în 2030″, potrivit proiectului de text.