• Centrala nucleară de la Zaporojie a început să folosească generatoare diesel, deoarece bombardamentele din zonă au lăsat-o fără energia electrică esenţială pentru răcirea reactoarelor.
  • Şeful AIEA va merge la Moscova pentru a încerca să găsească o soluţie.
  • Grossi a purtat discuţii cu Rusia şi Ucraina cu privire la instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, deşi a refuzat să spună ce anume ar implica aceasta sau cum ar fi aplicată sau monitorizată.

Centrala nucleară de la Zaporojie a început să folosească generatoare diesel, deoarece bombardamentele din zonă au lăsat-o fără energia electrică esenţială pentru răcirea reactoarelor. Şeful AIEA va merge la Moscova pentru a încerca să găsească o soluţie, potrivit Reuters.

Bombardamentele din timpul nopţii au tăiat alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare ucrainene Zaporojia, ocupată de Rusia. Aceasta are nevoie de răcire pentru a evita defectarea reactoarelor, astfel că a fost nevoită să treacă la generatoare de urgenţă, au declarat sâmbătă compania nucleară de stat din Ucraina şi organismul de supraveghere atomică al ONU.

Chiar dacă cele şase reactoare sunt închise, ele au nevoie în continuare de o alimentare constantă cu energie electrică pentru a menţine răcit combustibilul nuclear din interior.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc pentru bombardamentele din preajma celei mai mari centrale nucleare din Europa. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică face presiuni pentru instituirea unei zone de protecţie pentru a preveni alte bombardamente.

Sâmbătă, în cadrul unei emisiuni la BBC World News, Petro Kotin, şeful companiei nucleare de stat ucrainene Energoatom, a avertizat că generatoarele diesel au în prezent doar o rezervă limitată de combustibil.

„În acest moment lucrăm la logistică pentru a furniza mai mult combustibil pentru aceste generatoare” , a spus el.

Energoatom nu a spus care este stadiul negocierilor cu autorităţile ruse în ceea ce priveşte aprovizionarea cu combustibil a centralei.

Dacă (generatoarele) rămân fără combustibil, se vor opri, iar după aceea va fi un dezastru… va avea loc topirea nucleului activ şi o eliberare de radioactivitate de acolo” , a mai spus Kotin.

Centrala nucleară se află într-o parte a regiunii Zaporojia, anexată de Rusia. Într-un decret publicat sâmbătă, guvernul Rusiei a înfiinţat o companie care va prelua controlul asupra centralei, aşa cum a ordonat preşedintele Vladimir Putin la 5 octombrie.

AIEA, care are doi observatori prezenţi la centrală, a confirmat declaraţia Energoatom, potrivit căreia centrala a trecut la generatoarele sale diesel după ce un bombardament, în jurul orei 1 noaptea, a tăiat linia principală care alimentează centrala.

Reluarea bombardamentelor, care a lovit singura sursă de energie externă a centralei, este extrem de iresponsabilă. Centrala nucleară din Zaporojia trebuie protejată. Toate sistemele de siguranţă ale centralei continuă să primească energie şi funcţionează normal, au fost informaţi experţii AIEA de către personalul operaţional superior ucrainean” , a declarat şeful AIEA, Rafael Grossi.

Grossi a purtat discuţii cu Rusia şi Ucraina cu privire la instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, deşi a refuzat să spună ce anume ar implica aceasta sau cum ar fi aplicată sau monitorizată. El a fost la Kiev joi şi urmează să meargă în Rusia la începutul săptămânii viitoare.

Voi călători în curând în Federaţia Rusă, iar apoi mă voi întoarce în Ucraina, pentru a conveni asupra unei zone de protecţie şi securitate nucleară în jurul centralei. Acesta este un imperativ absolut şi urgent” , a precizat Grossi.