• Comisia Europeană a transmis o serie de propuneri pentru ca statele membre să primească refugiaţi ucraineni.
  • Țările care decid să sprijine Ucraina în acest sens pot trimite Comisiei cereri de sprijin specific până la data de 8 aprilie 2022.

Comisia Europeană a lansat o cerere specială de propuneri pentru a sprijini statele membre să primească refugiaţi din Ucraina şi să elimine treptat dependenţa lor de combustibilii fosili din Rusia.

Potrivit unui comunicat transmis de Comisia Europeană, după publicarea acestei cereri de propuneri, statele membre pot trimite imediat Comisiei cereri de sprijin tehnic.

Acestea pot viza sprijinirea autorităţilor naţionale în vederea readaptării şi a accelerării accesului la servicii vitale, cum ar fi accesul la locuinţă, educaţie, asistenţă medicală, locuri de muncă, în cadrul sistemului de protecţie temporară.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, se pot trimite cereri de sprijin pentru consolidarea integrării sociale şi economice a refugiaţilor din Ucraina. În ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, de exemplu, Comisia va sprijini statele membre să instituie un mecanism standardizat de recunoaştere a calificărilor universitare ale refugiaţilor.

„Îi vom primi și sprijini pe ucrainenii care au fost nevoiți să fugă din calea războiului până când se vor putea întoarce acasă în siguranță și își vor putea reconstrui țara în pace”, a transmis Comisia Europeană printr-un tweet postat luni.

În același timp, statele membre pot fi sprijinite în utilizarea optimă a fondurilor UE disponibile pentru a le oferi cazare familiilor sau copiilor neînsoţiţi.

Astfel, statele membre pot trimite către Comisia Europeană cereri de sprijin specific până la 8 aprilie 2022. Totodată, statele membre vor fi sprijinite şi în eliminarea treptată a dependenţei statelor membre de combustibilii fosili din Rusia.

„Una dintre aceste măsuri constă în identificarea celor mai bune reforme şi investiţii la nivel naţional, regional şi transfrontalier, în conformitate cu planul REPowerEU al Comisiei. Acest lucru va susţine diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, accelerarea tranziţiei către energia din surse regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice. Statele membre pot trimite Comisiei o cerere de sprijin specific până la 24 martie 2022”, a transmis Comisia Europeană.