- Marți au loc primele discuții față în față dintre delegația Rusiei și cea a Ucrainei, în Turcia, după două săptămâni.
- Negocierile vor continua acolo unde s-au oprit convorbirile în format video, aproape zilnice.
- Președintele Ucrainei a declarat că este dispus să ia în considerare neutralitatea (ceea ce înseamnă că Ucraina nu s-ar alia militar cu alte țări), dar nu înainte de un referendum sau de retragerea trupelor rusești.
Marți au loc primele discuții față în față dintre delegația Rusiei și cea a Ucrainei, în Turcia, după două săptămâni. Rușii au aterizat la Istanbul luni seara, iar delegația ucraineană ceva mai târziu.
Liderul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avut o convorbire telefonică cu o zi mai devreme cu omologul său rus. El a încercat să își poziționeze țara ca mediator cheie și, în cadrul convorbirii, a îndemnat Kremlinul să accepte o încetare a focului.
Speranțele nu sunt mari, scrie BBC.
Discuțiile au loc între consilieri prezidențiali ruși și ucraineni. Întâlnirea nu este una la nivelul miniștrilor de externe, care s-au întâlnit în Turcia pentru negocieri de pace care au eșuat la începutul acestei luni. Ele vor continua acolo unde s-au oprit convorbirile în format video, aproape zilnice.
Președintele Ucrainei a declarat că este dispus să ia în considerare neutralitatea (ceea ce înseamnă că Ucraina nu s-ar alia militar cu alte țări), dar nu înainte de un referendum sau de retragerea trupelor rusești.
Acest lucru creează încă o prăpastie între poziția sa și cererile Rusiei. Chiar și speranțele pentru noi coridoare umanitare par slabe, după ce Ucraina a decis să nu le pună în aplicare din cauza temerilor legate de atacurile forțelor rusești.