- Kremlinul afirmă pentru prima oară că Rusia e în război cu Ucraina.
- Peskov declară că Rusia urmează să-şi „elibereze” deplin noile regiuni.
- Rușii au atacat Ucraina cu 90 de rachete și 60 de drone kamikaze.
- După atac, peste un milion de ucraineni au rămas fără curent electric.
- Rusia a lovit cel mai mare baraj hidroenergetic al Ucrainei.
- Cele mai afectate orașe sunt Harkov și Zaporojie.
- România, Polonia și Slovacia asigură necesarul de energie al Ucrainei.
După 2 ani, a început războiul și pentru ruși. Este pentru prima dată când Rusia spune lucrurilor pe nume. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dimitri Peskov, nu s-a mai ascuns după așa zisa „operațiune militară specială” ci a scos pe gură cuvântul „război”.
„Ne aflăm în stare de război. Da, a început ca o operațiune militară specială, dar imediat ce s-a format această gașcă, iar Occidentul s-a implicat de partea ucraineană, pentru noi asta a devenit un război. Sunt convins de asta. De aceea, toată lumea trebuie să înțeleagă necesitatea mobilizării”, spune Peskov.
Războiul lasă Ucraina fără energie electrică. Cele mai afectate au fost Harkov și Zaporojie. Peste un milion de ucraineni au rămas fără curent și apă din cauza atacului cu rachete și drone kamikaze. Peste 150 de rachete și drone au lovit centrale electrice și cel mai mare baraj hidroenergetic al țării. Cele mai afectate orașe au fost Harkov și Zaporojie.
Zelenski a ieșit să vadă cu ochii lui dezastrul din urma loviturilor și a venit, din nou, să ceară ajutorul… care rămâne doar pe hârtie și în promisiuni. „Rachetele rusești nu au întârzieri ca pachetele de sprijin. Dronele nu ezită ca unii politicieni. Este important să înțelegem costul întârzierilor și al amânărilor” Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. „Rachetele rusești nu au întârzieri ca pachetele de sprijin. Dronele nu ezită ca unii politicieni. Este important să înțelegem costul întârzierilor și al amânărilor”, avertizează Zelenski.
România nu lasă Ucraina pe întuneric. Împreună cu Polonia și Slovacia, asigură de urgență necesarul de energie al Ucrainei.
Citește și
- Microsoft promovează asistentul A.I. Copilot pentru afaceri, în Windows 11 și 365
- Unul din cinci cupluri din România se confruntă cu infertilitatea. Andreas Vythoulkas, medic ginecolog, specialist în fertilitate: „Cel mai important motiv nu este unul medical”
- Prințesa de Wales a început chimioterapia, după ce au fost găsite urme de cancer în organism. Mesajul lui Kate pe Instagram