• ISW, în buletinul său zilnic, analizează în detaliu ceea ce Kremlinul prezintă ca fiind un atac cu două drone ucrainene și concluzionează că a fost o înscenare.
  • Institutul enumeră mai mulți indicatori care sugerează că atacul este înscenare.
  • Secretarul american de Stat este ,,sceptic” în privința unui presupus atac al Ucrainei asupra palatului Kremlinului.

,,Atacul” cu drone asupra Kremlinului a fost filmat ,,cinematic” , din mai multe unghiuri, dar numai de camere controlate de autorități. Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) consideră că este vorba de o ,,punere în scenă”, iar alți analiști observă că singurul efect cert al atacului este înspăimântarea populației ruse, înaintea paradei de 9 Mai.

Cel mai probabil atacul asupra Kremlinului a fost organizat chiar de Rusia, în încercarea de a aduce războiul acasă, pentru a stabili condițiile informative pentru o mobilizare societală mai largă” , scrie Institutul pentru Studiul Războiului în analiza sa zilnică.

Indicatorii care sugerează că atacul este înscenare:

Este extrem de puțin probabil ca două drone să fi penetrat apărarea aeriană stratificată a Moscovei, ,,până în inima Kremlinului” . Imagini din ianuarie 2023, geolocalizate, arată că au fost amplasat sistemele antiaeriene Pantsir, în cercuri concentrice.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Răspunsul imediat, coerent și coordonat al Kremlinului la incident sugerează că atacul a fost pregătit intern în așa fel încât efectele sale politice preconizate să depășească jena cauzată de un eșec al antiaerienei. Kremlinul a acuzat imediat Ucraina că a condus un atac terorist, iar răspunsurile oficiale ale Rusiei s-au unit rapid în jurul acestei acuzații.

Dacă atacul nu ar fi fost organizat intern, el ar fi fost un eveniment surpriză. Răspunsul oficial inițial al Rusiei ar fi fost mult mai dezorganizat. Kremlinul nu a reușit până acum să genereze un răspuns informațional oportun și coerent, în cazul altor umilințe militare.

,,Prezentarea rapidă și coerentă a unei narațiuni oficiale față de atac sugerează că Rusia a organizat acest incident, în imediata apropiere a sărbătorii Zilei Victoriei din 9 Mai, pentru a încadra războiul ca fiind existențial pentru publicul său intern. Kremlinul ar putea folosi atacul pentru a justifica fie anularea, fie limitarea în continuare a sărbătorilor de 9 mai, acțiuni care probabil ar spori efortul de informare încadrând războiul din Ucraina ca amenințări directe cu respectarea evenimentelor istorice venerate de către Rusia”.

ISW mai observă că numeroși bloggeri naționaliști ruși au comparat incidentul cu momentul 1987, când un pilot civil german a traversat URSS cu o aeronavă de mici dimensiuni și a aterizat lângă Kremlin. Dar această comunitate, chiar jenată de incident nu cere acum escaladării militare de represalii, pentru că atacul asupra Kremlinului nu schimbă situația operațională sau strategică din război, dar cere în schimb un răspuns prudent. 

,,Acest mesaj de la milbloggeri pro-Kremlin ar putea susține evaluarea că scopul acestui atac sub steag fals a fost acela de a justifica măsuri de mobilizare sporite, mai degrabă decât o escaladare militară” , se mai arată în raport.

O altă analiză, realizată de Sky News, arată că atacul a fost filmat din aproape toate direcțiile, iar rezultatul filmării este chiar spectaculos – dronele au o traiectorie aeriană peste celebra Catedrală Sf. Vasile, apoi traversează Piața Roșie, trece peste mausoleul lui Lenin și apoi pătrunde peste zidurile Kremlinului, prăbușindu-se pe cupola Senatului.

Momentul este util pentru Putin, căci comemorarea Zilei Victoriei, pe 9 mai , este anul acesta ,,un eveniment aproape anulat în mai multe orașe rusești, presupus din motive de securitate. Autoritățile spun că se tem de atacurile Ucrainei asupra unor mari adunări de oameni. Dar le este și frică de altceva – procesiunile “Regimentului nemuritor”, când oamenii de rând defilează cu poze ale rudelor care au murit război. Dacă oamenii ar aduce și fotografii cu cei dragi care au murit în Ucraina s-ar crea un moment dificil pentru regimul lui Putin, care încearcă să mascheze întreaga amploare a victimelor”, scrie Sky News.

În analiză se mai arată că săptămânile următoare ar putea amenința regimul Putin mai mult ca niciodată, pentru că războiul nu merge bine pentru Rusia, ofensivele sale mult lăudate de iarnă și apoi de primăvară nu s-au materializat cu adevărat, iar acum urmează contraofensiva Ucraineană.

,,Dacă găsești o modalitate de a înspăimânta populația, o poți determina să facă ceea ce vrei, a spus Hermann Goring la procesul nazismului de la Nürnberg. O lovitură asupra citadelei guvernului rus, chiar înainte de o mare sărbătoare națională și patriotică, îi alarmează profund pe mulți dintre cetățenii ruși și întăresc în ochii acestora afirmațiile regimului Putin că țara lor este atacată de un Occident rusofob care nu se va opri de la nimic” , mai scrie Sky News.

Secretarul american de Stat este ,,sceptic” în privința unui presupus atac al Ucrainei asupra palatului Kremlinului

De asemenea, Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite, a fost întrebat ce poate spune despre informațiile conform cărora Ucraina a atacat cu drone clădirea Kremlinului din Moscova. Oficialul a răspuns: ,,Le-am văzut. Nu le pot valida în niciun fel. Pur și simplu nu știm. Aș lua orice vine de la Kremlin cu o gură mare de sare” . 

Blinken a fost apoi întrebat care ar fi poziția SUA în cazul în care Ucraina ar efectua atacuri asupra teritoriului rus. A răspuns: ,,Sunt decizii pe care Ucraina trebuie să le ia cu privire la modul în care se va apăra” .

În privința unui eventual succes al contraofensivei ucrainene de primăvară, secretarul de stat a afirmat că nu se pot face ,,analize statice” pe acest subiect și că SUA a colaborat cu peste 50 de state pentru a consolida Ucraina: ,,Sunt încrezător că vor avea succes în recâștigarea unei părți mai mari din teritoriul lor”.

Casa Albă a anunțat că ,,e prea devreme să spunem dacă a avut loc o operațiune sub steag fals”

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a transmis: ,,Este prea devreme să spunem dacă acuzațiile Rusiei privind o tentativă de asasinare a lui Putin reprezintă, de fapt, o operațiune sub steag fals. De la începutul conflictului, cu siguranță SUA nu au încurajat și nu au permis Ucrainei să lovească ținte aflate dincolo de granițele sale. Nu vreau să speculez despre autenticitatea afirmațiilor Moscovei” .

Citește și

Gwyneth Paltrow spune „cine e mai bun la pat”: Ben Affleck sau Brad Pitt?

Un bărbat în scaun cu rotile, „umilit” după ce a fost lăsat să se târască din avionul Ryanair: „Oricine își dorește să fie tratat în mod egal”

Emma Watson dezvăluie motivul pentru care a luat pauză cinci ani de la actorie: „Nu am fost foarte fericită”