• Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a spus într-un interviu Le Parisien că Rusia pretinde că negociază cu Ucraina, în condițiile în care focurile trupelor ruse nu au încetat pe teritoriul ucrainean.
  • Le Drian a adăugat că Franța va considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina.
  • Le Drian nu a detaliat natura potențialelor sancțiuni în astfel de circumstanțe.

Rusia doar „pretinde că negociază” cu Ucraina și se angajează într-un „proces dramatic de brutalitate de lungă durată”, a spus ministrul de Externe al Franței Jean-Yves Le Drian, citat într-un interviu acordat pentru ziarul francez Le Parisien.

Le Drian a declarat că Rusia doar se preface că negociază cu Ucraina în cadrul discuțiilor purtate între cele două țări în ultimele zile.

Există o singură urgență: încetarea focului, încetarea focului, încetarea focului. Numai pe această bază poți negocia, pentru că nu negociezi cu pistolul la cap”, a declarat Jean-Yves Le Drian pentru ziarul francez Le Parisien, într-un interviu de miercuri.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

În același interviu, Le Drian a adăugat că Franța va considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina.

Dacă în Ucraina ar avea loc atacuri chimice sau bacteriologice, am ști cine ar fi singurul responsabil pentru ele. Ar fi Rusia”, a declarat ministrul francez de Externe.

Ministrul a spus că o astfel de utilizare a armelor neconvenționale ar duce la sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei.

Folosirea mijloacelor neconvenționale ar constitui o escaladare intolerabilă și ar duce ca răspuns la sancțiuni economice absolut masive și radicale, fără tabuuri”, a adăugat politicianul.

Le Drian nu a detaliat natura potențialelor sancțiuni în astfel de circumstanțe.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat duminică că Rusia ar putea folosi arme chimice în urma invaziei sale în Ucraina și că o astfel de acțiune ar fi o crimă de război, potrivit unui interviu acordat ziarului german Welt am Sonntag.