Ion Cristoiu: Războiul din Ucraina – semnalul că Rusia a decis să se rupă de Europa

• Ion Cristoiu: Au trecut trei luni de la Declanşarea războiului. Toate celelalte Operaţiuni n-au depăşit două luni. După două luni, americanii intrau în Bagdad şi proclamau răsturnarea regimului Saddam Hussein. După două luni, americanii instalau la Kabul un regim marionetă. Războiul din Ucraina nu dă semne că se va încheia.
• Ion Cristoiu: Nu ştim cum va evolua războiul din Ucraina. Ştim deocamdată că 20 la sută din teritoriul ucrainean e în stăpînirea ruşilor şi supus procesului ţarist de rusificare. Ştim că rusificarea teritoriului cucerit după 24 februarie 2022, dar şi în 2014, face imposibilă plecarea ruşilor de bună voie din teritoriul ucrainean.
• Ion Cristoiu: Pe Rusia n-o mai interesează imaginea sa în Occident. Sau, mai bine zis, n-o mai interesează Europa. Acest amănunt spune totul despre poziţia pe care Vladimir Putin vrea s-o impună Rusiei, după ani întregi în care s-a străduit să facă pe plac Occidentului: Poziţia de ţară pe care o doare în cot de ce spune Europa.

Pe 24 februarie 2022 s-au împlinit trei luni de la declanşarea a ceea ce ruşii numesc Operaţiune Specială, Occidentul, Invadarea Ucrainei de către Rusia, comentatorii de politică externă Războiul din Ucraina, iar cei care-şi pot permite să gîndească liber, Războiul dintre Rusia şi America prin intermediul Ucraina. 

Cu acest prilej, al împlinirii a trei luni de la momentul 24 februarie 2022, un moment care a întors lumea pe dos, pentru că nimeni nu se aştepta la o atîta de gravă încălcare a ordinii stabilite în Europa după Căderea comunismului, e cazul să ne întrebăm ca şi acum trei luni:

De ce nu s-a străduit Rusia să salveze aparenţele?

O întrebare cu atît mai neliniştitoare cu cît în ultima vreme Rusia încercase să se prezinte ca un factor de stabilitate în Europa şi în lume, un factor interesat în a susţine ordinea existentă. După căderea comunismului năpustiri ale unei superputeri militare asupra unei ţări slabe din punct de vedere militar au mai avut loc. E suficient să reamintesc Agresiunea NATO asupra Serbiei, Invadarea Irakului în 2003 şi invadarea Afganistanului, tot de America, în 2011. Aşa cum am mai scris, declanşarea Operaţiunilor americane a fost precedată de un uriaş efort de justificare la nivel planetar a Agresiunii. Bombardarea Serbiei a fost pregătită de o campanie mediatică feroce menită a convinge planeta că bieţii kosovari erau victimele nevinovate ale căpcăunilor sîrbi. Declanşarea Furtunii în deşert a fost precedată de o campanie de publicitate violentă prin care Saddam Hussein a fost prezentat ca un criminal care foloseşte arma chimică pentru a-i lichida pe bieţii kurzi. Năpustirea asupra Afganistanului a fost justificată prin nevoia ca planeta să fie salvată de oamenii cavernelor, care erau talibanii. În cele două cazuri de invazie, americanii au ţinut să apară drept salvatori ai popoarelor oprimate de regimuri criminale. Propaganda americană n-a vizat cu precădere pe americani, ci pe ceilalţi cetăţeni ai planetei. Prezentîndu-se drept Justiţiari atomici, după reţeta filmelor de la Hollywood, americanii au căutat să se aşeze în faţa unor coaliţii multinaţionale ale Binelui, nu înainte de a primi binecuvîntarea ONU. 

Nimic din toate acestea nu s-au întîmplat în cazul Operaţiunii speciale declanşate în 24 februarie 2022.

Fireşte, aşa cum au semnalat în mai multe rînduri, corespondenţii străini de la Moscova (printre ei la loc de frunte se numără românul Alexndru Beleavski), cu un an înaintea Atacului, televiziunile din Rusia au dus o campanie spectaculoasă menită a convinge pe ruşi că naziştii ucraineni îi oprimă pe ruşii din sudul Ucrainei. Dacă ne gîndim cît de repede se poate inflama un popor pentru a-l face să urască alt popor, cînd a decis intervenţia, Vladimir Putin avea de partea sa întreg poporul rus. E drept, potrivit unei tradiţii de mare răsunet în anii Războiului Rece, Occidentul a făcut mare caz de gesturile de cîrteală ale unor ruşi, cei mai mulţi stabiliţi în Occident, dar şi unii rămaşi acasă. Cine cunoaşte Istoria ştie că în Rusia încă de pe vremea ţarilor cîrteala faţă de autoritate a fost o permanenţă. Dacă vedem în Rusia lui Vladimir Putin o dictatură în genul celei comuniste, ne putem grăbi să vedem în micile cîrteli din Rusia împotriva Războiului semnele unei revolte naţionale. Dacă luăm în calcul realitatea că Rusia lui Putin nu-i o dictatură, ci o autocraţie care copiază autocraţia ţaristă, vom înţelege că în anumite limite aceste cîrteli sînt nu numai lăsate, dar şi stimulate de regim, ca o cale de a mai depresuriza tensiunea social-politică. 

Au trecut trei luni de la Declanşarea războiului.

Toate celelalte Operaţiuni n-au depăşit două luni.

După două luni, americanii intrau în Bagdad şi proclamau răsturnarea regimului Saddam Hussein.

După două luni, americanii instalau la Kabul un regim marionetă.

Războiul din Ucraina nu dă semne că se va încheia.

La puţin timp după începerea Războiului, presa occidentală, transformată în Pravda Coaliţiei multinaţionale conduse de America, se întrecea în a semnala că, sub puterea sancţiunilor, Rusia s-a prăbuşit deja.

Timp de trei luni, Vladimir Putin a fost proclamat mort sau măcar demis de întreaga presă occidentală, în mare parte avîndu-şi sursa pentru astfel de ştiri în postările de pe facebook ale unei secretare de primărie din Ucraina.

Nu ştim ce se întîmplă de adevăratelea în Rusia.

Cum nu ştim ce se întîmplă de adevăratelea în Ucraina.

Cum se întîmplă în toate războaiele fiecare parte îşi trîmbiţează succesele proprii şi proclamă eşecurile adversarilor.

Ştim însă deja un lucru.

Timp de trei luni Rusia a rezistat unui triplu război mondial dus împotriva ei.

Un război pe teren, în care armata rusă s-a confruntat nu numai cu armamentul occidental, dar şi cu specialiştii occidentali, acţionînd sub acoperire de ucraineni.

 Un război economic, atingînd în multe locuri punerea la îndoială de către Occident, nu numai a normelor de comportare civilizată din punct de vedere economic, dar şi a normelor de comportare civilizată în general.

Un război mediatic unic în Istorie prin transformarea presei occidentale în armă de luptă prin cultivarea fake newsurilor lipsite nu numai de profesionalism, dar şi de minim bun simţ, prin cultivarea rusofobiei greu de imaginat cu un an în urmă.

 Nu ştim cum va evolua războiul din Ucraina.

 Ştim deocamdată că 20 la sută din teritoriul ucrainean e în stăpînirea ruşilor şi supus procesului ţarist de rusificare.

 Ştim că rusificarea teritoriului cucerit după 24 februarie 2022, dar şi în 2014, face imposibilă plecarea ruşilor de bună voie din teritoriul ucrainean.

Vor fi forţaţi ruşii, cum proclamă zi de zi Volodîmîr Zelenski, să se urce în camioane şi în bărci şi dea înapoi ucrainenilor un teritoriu deja rusificat?

Răspunsul ni-l dă indiferenţa Rusiei faţă de imaginea sa în Occident.

Cu rare excepţii, Rusia n-a dezminţit acuzaţiile, n-a protestat, n-a încercat să-şi pună la lucru, pentru contracarare, reţeaua sa de sprijin din presa lumii.

Şi mai ştim un lucru:

Rare au fost momentele cînd Rusiei i-a păsat ce s-a spus despre comportamentul ei în Ucraina.

Rusia a fost acuzată de crime de război, de genocid, de folosirea violurilor ca armă de luptă.

Nici o ţară din lume n-ar rămîne indiferentă la o asemenea imagine.

E vorba de credinţa că degeaba s-ar zbate. Oricum se va scrie şi se va spune despre ea în continuare la fel?

Nu cred.

Cred că e vorba de aceeaşi nepăsare manifestată în cazul lui 24 februarie 2022.

Pe Rusia n-o mai interesează imaginea sa în Occident. Sau, mai bine zis, n-o mai interesează Europa.

Acest amănunt spune totul despre poziţia pe care Vladimir Putin vrea s-o impună Rusiei, după ani întregi în care s-a străduit să facă pe plac Occidentului:

Poziţia de ţară pe care o doare în cot de ce spune Europa.

Şi o doare în cot, deoarece a decis că nu mai face parte din Europa.

Cartea lui Marie-Pierre Rey La Russie face à lʼEurope: dʼIvan le Terrible à Vladimir Putin, apărută la Flammarion în 2016, trece în revistă relaţia ambiguă a Rusiei cu Europa, marcată de apropieri şi distanţări de Europa.

Perioada stalinistă e considerată drept una a ruperii Rusiei de Europa.

Nu cred că Stalin avea insomnii faţă de ce se scria în presa occidentală despre URSS şi despre el.

Se pare că Războiul din Ucraina e semnul că Rusia s-a rupt de Europa.

Cu mult înainte de începerea Războiului.

Şi asta trebuie să ne neliniştească mai tare decît atacarea Ucrainei.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro