• Kremlinul a negat că forțele rusești au executat civili în orașul ucrainean Izium, în urma descoperirii înfiorătoare a peste 400 de morminte în gropi comune.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat trupele rusești de comiterea unor crime de război în orașul din estul Ucrainei.
  • Aceasta este o minciună și, bineînțeles, vom apăra adevărul în toată această poveste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit NBC News.

UPDATE ORA 24:00

Lynn Tracy va fi noul ambasador al SUA în Rusia

Președintele american Joe Biden a anunțat oficial că o va nominaliza pe Lynn Tracy pentru postul de ambasador al SUA în Rusia, potrivit unui comunicat publicat marți de Casa Albă.

„Președintele Joe Biden și-a anunțat intenția de a numi pe Lynn Tracy pentru postul de ambasador în Federația Rusă”, se arată în comunicat.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Ambasador SUA în Armenia din 2019, Lynn Tracey este specialist în Rusia și țările fostei URSS, diplomat de carieră care a fost consilier principal pentru afacerile rusești în Departamentul de Stat. 

Tracy vorbește limba rusă și, dacă va fi aprobată de Senatul SUA, va deveni prima femeie ambasador a SUA în Rusia.

La începutul lunii septembrie, ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan , și-a încheiat misiunea și a părăsit Moscova. 

UPDATE ORA 23:00

Șeful Comitetului de Apărare al Dumei: Nu va exista o mobilizare generală în Federația Rusă

Temerile cu privire la introducerea mobilizării sunt nefondate, nu va exista o mobilizare generală, a declarat, marți, Andrei Kartapolov, președintele Comitetului de Apărare al Dumei de Stat din Federația Rusă.

„Absolut nejustificat. Nu va fi nicio mobilizare generală”, a spus Andrei Kartapolov, marți, într-un interviu acordat Parlamentskaya Gazeta. „Legea nu este același lucru cu „mobilizarea. Nu este adoptată special pentru „operațiunea militară specială”, este adoptată pentru a fi realizată pentru o perioadă lungă de timp”, a explicat Andrei Kartapolov.

UPDATE ORA 22:00

Antony Blinken a găzduit astăzi o întâlnire directă între miniștrii de externe azer și armean, la New York, în marja celei de-a 77-a întruniri a Adunării Generale ONU. E vremea dezangajării militare și a revenirii diplomaților la masa discuțiilor.


Rușii au încercat să distrugă barajul lacului de acumulare Peceneg

În cursul zilei de marți, rușii au lansat 7 rachete și 20 de lovituri aeriene pe teritoriul Ucrainei și au încercat fără succes să distrugă barajul lacului de acumulare Peceneg din regiunea Harkov, a transmis, într-un comunicat, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. 

În urma acestor atacuri, locuitorii din Peceneg, regiunea Harkov, au fost atenționați de autorități cu privire la posibile inundații ale caselor lor.

„În ultimele zile, armata rusă a lansat și continuă să lanseze lovituri cu rachete asupra barajului lacului de acumulare Peceneg. Există o amenințare de distrugere de către inamic a barajului hidrocentralei Peceneg.  O situație de urgență este posibilă ca urmare a inundațiilor catastrofale ale teritoriilor din aval” , a avertizat șeful comunității locale, Oleksandr Husarov.

UPDATE ORA 21:00

În timp ce așteaptă discursul lui Putin, rușii vor să afle cum pot pleca din țară. Căutările pentru expresia „cum să ies din Rusia” au explodat. De asemenea, au crescut căutările pentru fraza „cum să scap de armată”.


Rusia a deportat ilegal peste 2.000 de copii ucraineni, privându-i de îngrijirea părintească, afirmă vicepremierul ucrainean Iryna Vereșciuk. În timp ce autoritățile ucrainene încearcă să își recupereze copiii, Rusia îi pregătește pe unii dintre ei pentru „adopție”, a spus Vereșciuk.

Pe 13 iulie, secretarul de stat al SUA Antony Blinken declara că există dovezi că între 900.000 și 1,6 milioane de ucraineni au fost deportați forțat în Rusia.


Comisia Europeană ar putea permite transportul de cărbune rusesc pentru a asigura securitatea energetică în lume, relatează Bloomberg

Potrivit agenției, această permisiune este conținută într-o linie directoare privind aplicarea sancțiunilor antirusești ale UE, care este în prezent în curs de revizuire. Pe lângă cărbune, ghidul menționează, de asemenea, îngrășăminte, lemn și unele produse din ciment.


Lukașenko spune că nu va lăsa Rusia să fie înjunghiată în spate și este gata să pună armata bielorusă în stare de alertă.


Germania, Slovenia sunt de acord să transfere 28 de tancuri M-55S în Ucraina.

Premierul sloven Robert Golob și cancelarul german Olaf Scholz au convenit asupra unui „schimb” în care Slovenia va primi echipament militar din Germania în schimbul transferului de tancuri în Ucraina.


Clădirea specială a centralei nucleare Zaporojie a fost avariată în urma bombardamentelor ucrainene, susțin rușii

Bombardarea de către ucraineni a teritoriului centralei nucleare Zaporojie din zona controlată de ruși a dus, marți, la deteriorarea clădirii speciale și a sistemului de răcire al centralei, a informat serviciul de presă al administrației ruse a orașului Energodar.

„S-au înregistrat pagube: o clădire specială, un sistem de răcire, precum și o cantină, unde se aflau muncitorii stației la momentul începerii bombardării”, se arată în raportul administrației rusești din Energodar.

Potrivit raportului, bombardarea centralei nucleare a fost efectuată cu obuze cu fragmentare puternic explozive. Nu s-au înregistrat victime printre lucrătorii stației și militarii Gărzii Naționale care păzeau perimetrul centralei nucleare.

UPDATE ORA 20:00

❗️Transmisia lui Putin a fost mutată la ora 21:00 – relateaza emisiunile din Rusia


RBC: Putin va face un apel la referendum

Astăzi, 20 septembrie, președintele rus Vladimir Putin se poate adresa rușilor pe tema organizării referendumurilor privind aderarea la Rusia a LPR, RPD, precum și a regiunilor Herson și Zaporojie din Ucraina.

Este raportat de RBC cu referire la surse apropiate administrației prezidențiale.O serie de instituții de presă, citând corespondenții din grupul Kremlinului, raportează, de asemenea, că, împreună cu președintele, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar putea face apel la ruși.

Mai devreme, autoritățile pro-ruse din teritoriile Ucrainei, LPR și RPD controlate de armata rusă au anunțat organizarea de referendumuri pentru aderarea la Rusia. De asemenea, astăzi au fost adoptate amendamente la Codul penal al Federației Ruse , conform cărora termenii „lege marțială”, „mobilizare” și „timpul de război” sunt introduși în cod.


92% dintre ucraineni ar dori să-și vadă țara în Uniunea Europeană, în timp ce 79% doresc ca aceasta să adere la NATO până în 2030, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kyiv și Institutul Național Democrat în perioada 2-9 august.

Spre comparație, în decembrie 2021 (deci, înainte de invazia rusă), susținerea era de 58% pentru aderarea la UE și 48% pentru aderarea la NATO.


Găsit la Izium, printre sutele de îngropați

Serhii Sova a primit brățara galben-albastră de la copiii săi înainte de a pleca la război. Serhii a fost înrolat în forțele armate ucrainene din Nikopol.

Zelenski a vorbit cu Erdogan

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, marți, pe Twitter,  că, în cadrul unei convorbiri telefonice, a discutat despre probleme de securitate cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

„Am avut o conversație telefonică cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Am discutat despre problemele actuale de securitate”, a precizat Volodimir Zelenski. Recep Erdonan a spus după întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin că vrea să pună capăt războiului cât mai curând posibil.

UPDATE ORA 19:00

Putin vrea studierea armelor NATO folosite în Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut apel, marți, în cadrul unei întâlniri privind dezvoltarea industriei de apărare, la asigurarea aprovizionării trupelor cu armamentul și echipamentele necesare, precum și la studierea armelor occidentale folosite în Ucraina, informează RIA Novosti.

„În sprijinul actualului regim de la Kiev, după cum știți, practic toate stocurile de arsenale ale NATO au fost aruncate, ceea ce înseamnă că ar trebui și putem să le studiem, aceste arsenale și ce este acolo și ce este folosit împotriva noastră” , a spus Vladimir Putin.

UPDATE ORA 18:00

Mass-media ruse și canale rusești de Telegram scriu că Putin intenționează să transmită un mesaj video astăzi cu privire la apelurile din auto-proclamatele republici Lugansk și Donețk pentru referendumuri de unificare cu Rusia.

Sunt speculații că Putin va anunța anexarea regiunilor Lugansk, Donețk, dar și Herson și Zaporojie, precum și o mobilizare generală în zilele următoare.


Marea Britanie a antrenat 27.000 de membri ai forțelor armate ucrainene din 2015 până în prezent și a furnizat Ucrainei sute de rachete, cinci sisteme de apărare aeriană, 120 de vehicule blindate și alte echipamente.

Cea mai mare livrare comercială de muniție pe cale terestră, de la al doilea război mondial încoace, a fost efectuată săptămâna trecută. Zeci de mii de proiectile de artilerie donate de Regatul Unit au ajuns la forțele ucrainene de pe linia frontului.

UPDATE ORA 17:00

Liz Truss: UK va acorda în continuare sprijin Ucrainei, iar în 2023 acesta va echivala cu 2,6 miliarde de dolari

Premierul britanic este așteptat să facă acest anunț în primul său discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU, cu ocazia celei de-a 77-a întruniri a organizației, astăzi la New York.


Partea controlată de Rusia din regiunea ucraineană Zaporizhzhia ar putea organiza un referendum pentru aderarea la Rusia în următoarele zile, a anunțat agenția de presă RIA Novosti, citând un oficial local instalat de Rusia, relatează The Guardian.

Anunțul vine în contextul în care ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că este la latitudinea oamenilor care trăiesc în zonele controlate de separatiști din Ucraina dacă doresc să organizeze referendumuri privind aderarea la Rusia.

UPDATE ORA 16:00

Oleksii Reznikov, ministrul apărării din Ucraina:

„Două noi sisteme de rachete cu lansare multiplă MLRS Mars II, 4 obuziere autopropulsate P2000 suplimentare fac acum parte din această mare familie germanoo-olandeză din Ucraina.

De asemenea, 50 de vehicule blindate Dingo sunt pe cale să ajungă la forțele armate ucrainene.

Ajutorul militar de la prietenii noștri germani este o parte importantă a victoriei noastre comune asupra terorismului.”


Isbank din Turcia suspendă utilizarea cardurilor rusești Mir

Cel mai mare creditor privat din Turcia, Isbank, suspendă tranzacțiile prin sistemul de plăți rusesc Mir, informează Bloomberg.


Ucraina spune că planurile de referendum în zonele ocupate de Rusia provin din „teama de înfrângere”

Biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat la anunțurile separatiștilor privind organizarea de referendumuri pentru aderarea la Rusia, transmite CNN.

„Șantaj naiv cu amenințări și povești de groază despre „referendumuri”, „mobilizări” din partea celor care știu să lupte doar cu copiii și oamenii pașnici … Așa arată frica de înfrângere. Dușmanul se teme, manipulează primitiv”, a transmis Andrii Yermak, șeful biroului președintelui Ucrainei, pe Telegram: „Ucraina va rezolva problema rusă. Amenințarea poate fi eliminată doar prin forță”, a adăugat Yermak

UPDATE ORA 15.00

Separatiștii susținuți de Rusia în autoproclamata Republică Populară Luhansk (RPL) vor organiza un referendum privind aderarea la Rusia între 23 și 27 septembrie, a anunțat marți agenția de presă TASS.

Parlamentul separatist susținut de Rusia a adoptat o lege care prezintă detaliile votului propus, deși documentul nu menționează o dată pentru vot, potrivit Reuters.

Kremlinul nu a comentat încă perspectiva unor voturi pentru încorporarea acestor regiuni în Rusia. Acesta a declarat anterior că voturile sunt o chestiune care ține de oficialii locali instalați în Rusia și de persoanele care locuiesc în regiuni.

UPDATE ORA 14.00

Separatiștii susținuți de Rusia în Herson spun că vor organiza un vot privind aderarea la Rusia

Oficialii instalați de Rusia în regiunea ucraineană Kherson au declarat că au decis să organizeze un referendum privind aderarea la Rusia și au cerut Kremlinului să își dea acordul cât mai curând posibil, a declarat marți șeful separatist al regiunii.

UPDATE ORA 13.00

Apelurile urgente lansate de autoritățile susținute de Rusia în regiunile ocupate Luhansk și Donețk pentru referendumuri privind apartenența la Rusia arată că contraofensiva Ucrainei provoacă panică în rândul forțelor proxy și a unor factori de decizie de la Kremlin, a declarat Institutul pentru Studiul Războiului în cel mai recent raport al său.

UPDATE ORA 12.00

Agenția rusă de știri RIA Novosti relatează că consiliul public al regiunii Herson din Ucraina ocupată a făcut apel la liderul regional instalat de Rusia, Vladimir Saldo, să organizeze fără întârziere un referendum privind aderarea la federația rusă.

UPDATE ORA 11.00

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că toate teritoriile invadate de Rusia ar trebui să fie returnate Ucrainei, inclusiv Crimeea, care a fost anexată de forțele lui Vladimir Putin în 2014.

Peste noapte, PBS NewsHour a publicat transcrierea integrală a interviului cu președintele Turciei, în care acesta a spus dacă se va instaura o pace în Ucraina, desigur, returnarea teritoriului care a fost invadat va deveni cu adevărat importantă. Asta este ceea ce se așteaptă. Aceasta este ceea ce se dorește. Putin a făcut anumiți pași. Noi am făcut anumiți pași. Terenurile care au fost invadate vor fi returnate Ucrainei”.

UPDATE ORA 10.00

Forțele de Apărare ucrainene au bombardat gruparea de trupe rusești în zona așezării Svatove (regiunea Lugansk, la sud-est de Kupyansk). Până la 70% dintre militarii ruși prezenți în zonă au fost uciși sau răniți.


În ultimele 24 de ore, ocupanții ruși au efectuat 10 atacuri cu rachete, 15 cu aviația și peste 56 de atacuri cu lansatoare MLRS asupra diferitelor ținte din Ucraina, încălcând normele dreptului internațional umanitar și legile și obiceiurile de război. Ca urmare a bombardamentelor rusești din ultima zi, infrastructura din cel puțin 33 de localități a fost deteriorată.

UPDATE ORA 09.00

Așa-numitele măsuri de „mobilizare” sunt în desfășurare pe teritoriile ocupate temporar de forțele rusești. Conform informațiilor disponibile, începând cu 14 septembrie, administrația de ocupație a anulat un ordin emis anterior privind amânarea mobilizării a aproximativ cinci sute de muncitori ai Uzinei metalurgice Yenakiyiv. În plus, bărbaților de pe teritoriul Crimeii ocupate temporar li se interzice părăsirea teritoriului dacă nu au permisiunea comisariatelor militare.

UPDATE ORA 08.00

Contraofensiva Ucrainei, care a avut un succes uluitor, i-a luat prin surprindere pe mulți comentatori, după luni de zile în care s-a prezis că războiul se stabilise într-un impas pe termen nelimitat. Orysia Lutsevych, șefa Forumului ucrainean de la Chatham House, se întreabă de ce experții continuă să subestimeze Ucraina și să supraestimeze Rusia.

UPDATE ORA 07.00

Prim-ministrul britanic, Liz Truss, le va spune liderilor mondiali în această săptămână că Marea Britanie va egala sau va depăși anul viitor suma de 2,3 miliarde de lire sterline (2,63 miliarde de dolari) pe care și-a asumat-o pentru efortul de război al Ucrainei împotriva Rusiei în 2022, a relatat Financial Times.

Truss, aflată la prima sa călătorie peste hotare în calitate de premier, se va adresa miercuri Adunării Generale a ONU. Vorbind înaintea călătoriei, Truss a promis poporului din Ucraina: Regatul Unit va continua să vă sprijine la fiecare pas”.

UPDATE ORA 06.00

Temerile legate de securitate au determinat, aproape sigur, Flota rusă a Mării Negre să își mute submarinele de la Sevastopol, în Crimeea, la Novorossiysk, în sudul Rusiei, afirmă Ministerul britanic al Apărării în cea mai recentă informare a serviciilor de informații despre război.

Mișcarea are loc pe măsură ce capacitatea de atac cu rază lungă de acțiune a Ucrainei crește și subminează unul dintre obiectivele cheie ale Rusiei în anexarea Crimeei în 2014.

UPDATE ORA 05.00

Trupele rusești au lovit centrala nucleară Pivdennoukrainsk din regiunea Mykolaiv din sudul Ucrainei, dar reactoarele acesteia nu au fost avariate și funcționează normal, a declarat compania nucleară de stat ucraineană Energoatom.

O explozie a avut loc la 300 de metri de reactoare și a avariat clădirile centralei la scurt timp după miezul nopții, a precizat Energoatom într-un comunicat. Atacul a avariat, de asemenea, o centrală hidroelectrică din apropiere și liniile de transmisie.

UPDATE ORA 04.00

Liderul administrației din Donbas, susținută de Moscova, a cerut organizarea urgentă de referendumuri pentru ca regiunea să devină parte a Rusiei.

Denis Pușilin, șeful administrației separatiste din Donețk, susținută de Moscova, a cerut colegului său lider separatist din Luhansk să își combine eforturile în vederea pregătirii unui referendum privind aderarea la Rusia.

UPDATE ORA 03.00

Liderii autoproclamatei Republici Populare Lugansk au început să intre în panică, a afirmat Haidai. Au existat numeroase rapoarte despre escadroane de smulgere care au reținut oameni pe stradă și i-au încorporat în armată, în timp ce comunicațiile mobile și internetul au fost bruiate pentru a împiedica oamenii să afle despre eșecurile militare ale Moscovei, a afirmat el.

UPDATE ORA 02.00

Ucraina a recucerit un sat din apropierea orașului Lysychansk, în estul țării, într-o victorie mică, dar simbolică, ceea ce înseamnă că Rusia nu mai deține controlul total asupra regiunii Luhansk, unul dintre principalele obiective de război ale președintelui rus Vladimir Putin.

UPDATE ORA 01.00

Experții criminaliști ucraineni au exhumat până în prezent 146 de cadavre, majoritatea ale unor civili, la locul de înmormântare în masă de lângă Izium, în estul Ucrainei, a declarat luni guvernatorul regional. Oleh Synehubov, guvernatorul regiunii Harkov, a declarat că printre cadavrele exhumate se numără și doi copii. Kremlinul a negat acuzațiile potrivit cărora forțele rusești ar fi comis crime de război în provincia ucraineană Harkov.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Kremlinul a negat că forțele rusești au executat civili în orașul ucrainean Izium, în urma descoperirii înfiorătoare a peste 400 de morminte în gropi comune. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat trupele rusești de comiterea unor crime de război în orașul din estul Ucrainei.

Mai mult de 400 de cadavre au fost găsite în gropi comune în Izium cu semne de tortură. Copii, cei uciși în urma atacurilor cu rachete, războinici ai Forțelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Zelenski în limba engleză pe aplicația de mesagerie Telegram săptămâna trecută. Izium a fost eliberat recent de sub ocupația rusă în urma unei contraofensive ucrainene uimitoare.

Aceasta este o minciună și, bineînțeles, vom apăra adevărul în toată această poveste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit NBC News.

Este același scenariu ca la București. Totul se dezvoltă conform unui scenariu”, a declarat Peskov, făcând referire la cei peste 450 de civili morți găsiți în acea suburbie a Kievului după ce soldații ruși s-au retras după aproximativ cinci săptămâni de ocupație. Kremlinul a negat anterior că forțele sale țintesc și ucid civili, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului umanitar internațional.