• Washingtonul crede că anumite persoane din guvernul ucrainean au fost în spatele asasinării Dariei Dughina.
  • Atacul reprezintă un element al unei campanii secrete despre care oficialii americani se tem că ar putea extinde conflictul, potrivit NYT.
  • Ucraina a negat implicarea în asasinat imediat după atac, iar înalții oficiali de la Kiev au respins, din nou, vreo implicare a Ucrainei când au fost întrebați despre evaluarea serviciilor de informații americane.

UPDATE ORA 23.00

Macron îl îndeamnă pe Erdogan să lupte împotriva eschivării de la sancțiunile Rusiei
Președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan să respingă încercările de a se eschiva de la sancțiunile impuse Rusiei pentru războiul din Ucraina.

Macron „a subliniat importanța regimurilor europene de sancțiuni în stoparea escaladării Rusiei și a făcut apel la combaterea oricăror strategii de eludare”, a declarat președinția franceză după discuțiile purtate în marja unui summit la Praga.

UPDATE ORA 22.00

93 de localități din nord-estul Ucrainei sunt eliberate din 21 septembrie. Forțele armate ale Ucrainei au avansat cu 55 de kilometri adâncime în teritoriul ocupat de ruși și au preluat controlul a peste 2.400 de kilometri pătrați, a informat armata ucraineană pe 6 octombrie.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

UPDATE ORA 21.00

Armata ucraineană se antrenează pentru a opera sisteme de rachete antiaeriene NASAMS (Norwegian Advanced Surface-to-Air Missile System) și IRIS-T (InfraRed Imagery Sidewinder Tail-controlled), a declarat Yurii Ihnat (Iurie Ignat), purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, la briefing-ul de astăzi de la Centrul Media Militar. Ucraina urmează să primească NASAMS din SUA și IRIS-T din Germania.

UPDATE ORA 20.00

Belarus a trimis pentru trupele ruse din Ucraina 26 de garnituri cu aproximativ 250 de vagoane de muniție, cântărind peste 10.000 de tone, de la începutul invaziei din 24 februarie. De la 1 octombrie, aproape 30 de vagoane cu rachete și muniție din Belarus au fost trimise unităților ruse din raioanele ucrainene Donețk și Herson, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE ORA 19.00

Reprezentanți ai Direcției principale a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse (GRU, serviciul de spionaj militar) au încercat să recruteze comandanți din rândul prizonierilor ucraineni de la Azovstal pentru ca împreună să distrugă SUA și Occidentul.

Maiorul Bohdan „Tavr” Krotevych, șeful de stat major al regimentului Azov, a relatat presei ucrainene cum a decurs tentativa de recrutare și aprecierile GRU pentru felul în care membrii forțelor armate ucrainene au luptat la Azovstal.

UPDATE ORA 18.00

Kuleba: Rușii „lovesc în mod deliberat civili pentru a semăna frica”
Ministrul ucrainean de externe a denunțat ceea ce a descris ca fiind atacuri „deliberate” ale rachetelor rusești asupra infrastructurii civile din orașul Zaporojie din sud-estul țării.

Peste noapte, șapte rachete rusești au lovit oameni care dormeau liniștiți în casele lor din Zaporojie. Mai multe au lovit în timpul zilei”, a scris Dmytro Kuleba pe Twitter.

Rușii continuă să lovească în mod deliberat civili pentru a semăna frica. Teroarea rusă trebuie oprită – prin forța armelor, sancțiuni și izolare totală”, a adăugat el.

UPDATE ORA 17.00

Un oficial instalat la Moscova îi ironizează pe generalii ruși și pe ministrul rus al apărării
Un oficial rus instalat în Ucraina i-a ironizat pe generalii de la Moscova și a sugerat că ministrul apărării, Serghei Șoigu, ar trebui să se împuște pentru eșecurile militare, într-o mustrare publică extrem de rară la adresa vârfurilor de la Kremlin.

Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației susținute de Moscova în regiunea Kherson, parțial ocupată în sudul Ucrainei, a acuzat „generalii și miniștrii” de la Moscova că nu înțeleg problemele care afectează ofensiva Rusiei.

„Într-adevăr, mulți spun: dacă ar fi fost un ministru al apărării care ar fi permis o astfel de stare de lucruri, ar fi putut, în calitate de ofițeri, să se împuște”, a declarat Stremousov într-un mesaj video de patru minute postat pe Telegram. „Dar știți că cuvântul „ofițer” este un cuvânt de neînțeles pentru mulți”.

UPDATE ORA 16.00

Kremlinul afirmă că Rusia nu a fost invitată să participe la ancheta privind gazoductele Nord Stream
Rusia a fost informată prin canale diplomatice că nu există planuri de a invita Moscova să se alăture unei investigații privind scurgerile de gaze de-a lungul conductelor Nord Stream 1 și 2, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Oficialii europeni investighează în prezent ce a cauzat scurgerile – pe care liderii occidentali le-au legat de suspiciuni de sabotaj – în apropierea apelor suedeze și daneze.

„Am fost informați prin canale diplomatice că, deocamdată, nu există planuri de a cere părții ruse să se alăture investigațiilor”, a declarat Peskov reporterilor, adăugând că Rusia a răspuns că nu este posibil să se desfășoare o anchetă obiectivă fără participarea Moscovei.

UPDATE ORA 15.00

Un sondaj recent arată că 73% dintre cetățenii americani sunt de acord ca SUA să sprijine în continuare Ucraina, în ciuda amenințărilor Rusiei de a folosi arme nucleare, potrivit Reuters.

Față de un sondaj similar efectuat în luna august a.c., ponderea americanilor care susțin că SUA trebuie să ajute Ucraina a crescut cu 15 puncte procentuale.

UPDATE ORA 14.00

UE ar trebui să ofere Ucrainei mai multe tancuri și să accelereze aderarea.

Țările UE care doresc să livreze tancuri Leopard II Ucrainei vor fi rambursate de la Facilitatea europeană pentru pace, a declarat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit France 24.

Metsola a cerut, de asemenea, aderarea accelerată a Ucrainei la UE. „Avem o țară care ne-a arătat intenția și dorința copleșitoare de a se alătura Uniunii, depășind așteptările și îndeplinind obiective care ar fi luat altor țări luni sau ani”, a spus Metsola.

UPDATE ORA 13.00

Kremlinul neagă informațiile potrivit cărora 700.000 de ruși au fugit din țară

În cadrul unui briefing cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat că nu are cifre exacte cu privire la numărul de persoane care au părăsit țara de la anunțul președintelui Vladimir Putin, la 21 septembrie, privind o „mobilizare parțială” în rândul bărbaților ruși.

UPDATE ORA 12.00

Numărul cetățenilor ruși cu vârste de recrutare, eligibili pentru mobilizare, care au părăsit Rusia este de două ori mai mare decât numărul celor înrolați în prezent, susține Oleksii Danilov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare.

UPDATE ORA 11.00

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că speră ca votul din cadrul Adunării Generale a ONU de săptămâna viitoare, care va condamna pretinsa anexare a teritoriului ucrainean de către Rusia, să fie cât mai unanim posibil.

Zelenski se va adresa joi, prin legătură video, Institutului Lowy din Sydney.

UPDATE ORA 10.00

Rusia a lovit orașul Zaporojie, din sudul Ucrainei, cu șapte rachete, distrugând o clădire de apartamente joi dimineața devreme. Autoritățile orașului au declarat pentru postul public de radio și televiziune ucrainean Suspilne că cel puțin două persoane au murit și cel puțin alte cinci sunt prinse sub dărâmături. Salvatorii aflați la fața locului au declarat că au salvat o fetiță de trei ani.

Filiala din Zaporojie a Suspline a raportat mai multe explozii în oraș la mijlocul dimineții, ora Kievului.

UPDATE ORA 09.00

Doi morți în atacul cu rachete din Zaporojie, potrivit guvernatorului

Două persoane au fost ucise după ce un presupus atac cu rachete rusești a lovit orașul Zaporojie, situat în sud-estul Ucrainei, în primele ore ale dimineții de joi.

Guvernatorul regional, Oleksandr Starukh, a declarat că s-a confirmat că o femeie a murit în urma atacului, în timp ce o altă persoană a murit într-o ambulanță.

UPDATE ORA 08.00

O rachetă SpaceX care o transporta pe cosmonautul rus Anna Kikina, singura femeie cosmonaut în serviciu, s-a înălțat miercuri pe orbită din Florida. Echipajul Stației Spațiale Internaționale, format din Kikina, doi americani și un astronaut japonez, a zburat împreună, într-o demonstrație a lucrului în echipă între SUA și Rusia în spațiu, în ciuda tensiunilor războiului din Ucraina.

UPDATE ORA 07.00

Polonia afirmă că a cerut ca armele nucleare americane să fie amplasate pe teritoriul său, pe fondul temerilor tot mai mari că Putin ar putea recurge la folosirea armelor nucleare în Ucraina.

Solicitarea președintelui polonez, Andrzej Duda, este considerată pe scară largă ca fiind simbolică și pare a fi cel mai recent exemplu de semnalizare nucleară pentru a-l descuraja pe Putin. Cu toate acestea, Casa Albă a declarat că nu a primit o astfel de cerere.

UPDATE ORA 06.00

ONU a avertizat că pretinsa anexare a teritoriului ucrainean de către Rusia nu va face decât să exacerbeze încălcările drepturilor omului. Christian Salazar Volkmann, a declarat că experții ONU au documentat o serie de încălcări ale drepturilor la viață, libertate și securitate și a avertizat că situația nu va face decât să se înrăutățească pe măsură ce Rusia avansează cu anexarea unor regiuni ucrainene.

UPDATE ORA 05.00

Ucraina și-a extins zona de control în regiunea Herson cu șase până la 12 mile, potrivit comandamentului său militar din sud. Zelenski a confirmat recucerirea satelor Novovoskresenske, Novohryhorivka și Petropavlivka, afirmând că așezările au fost eliberate de referendumul fals și stabilizate, într-o alocuțiune de miercuri.

UPDATE ORA 04.00

Președintele rus, Vladimir Putin, a părut să recunoască gravitatea recentelor răsturnări de situație militare ale Kremlinului în Ucraina, insistând că Rusia va stabiliza situația în cele patru regiuni ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, pe care le-a revendicat ilegal ca teritoriu propriu săptămâna trecută.

UPDATE ORA 03.00

Șeful ONU în domeniul nuclear se îndreaptă spre Kiev

Șeful agenției nucleare a ONU va sosi în curând la Kiev pentru a discuta despre crearea unei zone de securitate în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, după ce Putin a ordonat guvernului său să o preia.

UPDATE ORA 02.00

Forțele ucrainene avansează în est și în sud, forțând trupele rusești să se retragă sub presiune pe ambele fronturi. Președintele Volodimi Zelenski a declarat că armata ucraineană a făcut progrese majore și rapide împotriva forțelor rusești în ultima săptămână, recucerind zeci de orașe din regiunile din sud și est pe care Rusia le-a declarat anexate.

Experții militari spun că Rusia se află în cel mai slab punct al său, în parte din cauza deciziei de a nu se mobiliza mai devreme și în parte din cauza pierderilor masive de trupe și echipamente.

UPDATE ORA 01.00

Pe măsură ce trupele rusești s-au retras, au lăsat în urmă orașe distruse, cândva sub ocupație și, în unele locuri, locuri de înmormântare în masă și dovezi ale camerelor de tortură.

Rușii i-au obligat pe ucrainenii pe care îi suspectau de colaborare să adune cadavrele și să le îngroape. Un băiat, care a fost reținut de ruși și forțat să îngroape cadavre, a declarat pentru Hromadske că unele dintre cadavre au fost lăsate pe stradă pentru o perioadă lungă de timp.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Agențiile americane de informații cred că unele persoane din guvernul ucrainean au autorizat atacul cu bombă din august, care a ucis-o pe Daria Dugina, fiica unui important naționalist rus. Experții de la Washington cred că această operațiune face parte dintr-o campanie sub acoperire a Ucrainei care ar putea extinde conflictul, notează New York Times, conform CNN.