• Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul său de duminică seară, că doar Rusia este în stare să folosească arme nucleare în această parte a Europei.
  • Zelenski a criticat sugestia ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, că Ucraina s-ar pregăti să folosească o „bombă murdară” în războiul actual, afirmaţie făcută de oficialul rus în discuţii cu miniştri occidentali.
  • Rusia foloseşte muniţie cu fosfor, mine antipersonal interzise şi o întreagă gamă de arme împotriva infrastructurilor civile” , a subliniat Volodimir Zelenski.

UPDATE ORA 24:00

SUA avertizează Rusia de consecințe ,,grave” dacă va folosi ,,bombă murdară” în Ucraina

Vor exista consecințe pentru Rusia, indiferent dacă va folosi o așa-numită „bombă murdară” sau o armă nucleară convențională, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, potrivit presei internaționale.

SUA și alte țări occidentale acuză Rusia că plănuiește să folosească amenințarea unei presupuse utilizări a unui dispozitiv cu material nuclear ca pretext pentru o escaladare a războiului din Ucraina.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Întrebat dacă Washingtonul ar trata utilizarea unei „bombe murdare” la fel ca orice altă bombă nucleară, Price a spus că „ar exista consecințe” pentru Rusia în ambele cazuri.

„Indiferent că folosește o «bombă murdară» sau o bombă nucleară. Am fost foarte clari în această privință”, a declarat Price, în cadrul unui briefing de presă.

UPDATE ORA 23:00

Ucraina acuză Rusia că întârzie în mod deliberat exporturile de cereale din Marea Neagră

Kievul susține că Rusia întârzie intenționat sosirea din Turcia a peste 165 de nave de marfă care se îndreaptă spre porturile ucrainene pentru a fi încărcate cu cereale, conform RFE.

Inspectorii ruși „au prelungit în mod semnificativ inspecția navelor. (…) Ca urmare, peste 165 de nave au fost blocate într-o coadă în apropierea strâmtorii Bosfor și acest număr continuă să crească zilnic”, a afirmat Ministerul ucrainean de Externe.

„Avem motive să credem că întârzierile în ceea ce privește inspecțiile efectuate de Rusia asupra navelor Inițiativei pentru cereale sunt motivate politic”, a adăugat ministerul.

Navele așteptau să treacă de procesul meticulos de inspecție cerut de acordul susținut de Turcia și de ONU, menit să ducă grânele ucrainene pe piețele externe și să atenueze temerile legate de o criză alimentară globală.

UPDATE ORA 22:00

Ministru iranian: Teheranul nu va rămâne indiferent dacă se dovedește că Rusia folosește dronele iraniene în Ucraina

Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, afirmă, pe fondul acuzațiilor că Iranul furnizează armament Moscovei, că Teheranul nu va rămâne indiferent dacă se va dovedi că dronele sale sunt folosite de Rusia în războiul din Ucraina, relatează Reuters.

„Dacă ni se dovedește că dronele iraniene sunt folosite în războiul din Ucraina împotriva oamenilor, nu ar trebui să rămânem indiferenți” , a declarat Amirabdollahian, potrivit presei iraniene de stat.

Între timp, cooperarea în domeniul apărării între Teheran și Moscova va continua, a adăugat Amirabdollahian.

UPDATE ORA 21:00

Explicație: De ce regiunea Kherson din sudul Ucrainei este un premiu strategic

Regiunea Herson oferă acces direct spre Crimeea, control asupra Mării Negre, dar are și o valoare simbolică pentru forțele ruse, relatează Reuters.

Ea a căzut sub control rusesc în primele zile ale invaziei, dar acum, la 8 luni distanță, rușii se chinuie să mențină controlul în fața unei ofensive ucrainene tot mai puternice.

Regiunea Herson se învecinează cu Crimeea și oferă Moscovei un pod terestru spre peninsula pe care a anexat-o ilegal în 2014. Reluarea de către Ucraina a zonelor din regiunea Herson ar priva Moscova de acel coridor terestru.

De asemenea, ar aduce artileria ucraineană cu rază lungă mai aproape de Crimeea, pe care Moscova o consideră de o importanță vitală pentru interesele sale.

UPDATE ORA 20:00

Afirmația Rusiei privind bomba murdară este ,,absurdă”, spune șeful NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a discutat luni cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și cu omologul britanic al acestuia, Ben Wallace, despre acuzația Rusiei, lipsită de dovezi, potrivit căreia Ucraina intenționează să folosească o „bombă murdară” pe teritoriul său, potrivit POLITICO și Reuters.

Alianța respinge acuzația Moscovei, a afirmat Stoltenberg, avertizând că Rusia „nu trebuie să o folosească drept pretext pentru o escaladare” a războiului din Ucraina.

„Rămânem fermi în sprijinul nostru pentru Ucraina”, a adăugat șeful NATO, într-un mesaj pe Twitter.

UPDATE ORA 19:00

Un aliat al lui Putin respinge informațiile potrivit cărora Rusia ar fi rămas fără arme

Fostul președinte și premier al Rusiei, Dmitri Medvedev, a susținut luni, într-o declarație publicată pe canalul său de Telegram, că producția militară rusă de arme și echipamente este în creștere, relatează CNN.

„Citind analizele inamicului, am întâlnit în mod repetat declarații potrivit cărora echipamentele militare și armele din Rusia se vor epuiza în curând. Ca și cum totul a fost deja epuizat”, a afirmat Medvedev.

„Nu mai sperați! Producția de arme și echipamente speciale este în creștere, de la tancuri și tunuri la rachete de înaltă precizie și drone. Așteptați un pic!”, a mai spus șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse.


Serviciile secrete ucrainene: Recruții ruși vor fi echipați cu căști și veste antiglonț de fabricație iraniană

Recruții ruși vor fi echipați cu căști și veste antiglonț fabricate în Iran, susține Direcția Principală de Informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, potrivit The Kyiv Independent.

Aproximativ 1.500 de veste antiglonț și 1.500 de căști produse în Iran se află deja în depozitele din Rusia, pregătite pentru a fi livrate Diviziei a 3-a de pușcași motorizați din cadrul armatei ruse, a precizat Direcția de Informații a Ministerului Apărării de la Kiev.

Potrivit ministerului, furnizarea de veste antiglonț din Iran este un răspuns la lipsa severă de echipament militar de bază din cadrul armatei ruse, iar aceste căști și veste sunt destinate noilor recruți mobilizați de Rusia în ultima lună.

UPDATE ORA 18:00

Zelenski spune că Rusia a comandat aproximativ 2.000 de drone din Iran

Președintele ucrainean a declarat luni că Rusia a comandat Iranului „aproximativ 2.000 de drone” pentru a-și sprijini campania de bombardare în Ucraina, care vizează în special infrastructura electrică, potrivit AFP.

„Conform informațiilor noastre, Rusia a comandat aproximativ 2.000 de drone iraniene Shahed” , a spus el într-o conferință organizată de cotidianul israelian Haaretz.

Moscova utilizează tot mai mult astfel de „drone kamikaze” în condiţiile în care începe să ducă lipsă de arme de precizie cu rază lungă de acţiunepotrivit serviciilor de informaţii britanice.

Actualizările zilnice bazate pe surse din cadrul serviciilor de informaţii, pe care Londra le publică de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie, sunt calificate de Kremlin drept „propagandă”.

Pe teren, o serie de atacuri cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune întreprinse de armata rusă în ultimele două săptămâni au avut un impact major asupra infrastructurii critice din Ucraina, precum centralele electrice, lăsând sute de mii de oameni fără curent în timpul weekendului.

Atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva companiei iraniene care produce dronele Shahed și entităților care le furnizează forțelor armate ruse.

10 iranieni care antrenau soldați ruși au fost uciși în lovituri ucrainene în războiul dintre Rusia și Ucraina în ultima săptămână, a declarat vineri un oficial ucrainean pentru agenția de știri KAN, citată de Jerusalem Post.

Raportul vine în contextul în care oficialii americani și ucraineni avertizează că iranienii îi antrenează pe ruși pentru a folosi drone iraniene în Crimeea.

Sondaj: Majoritatea ucrainenilor consideră necesară continuarea rezistenței armate împotriva Rusiei

86% dintre ucraineni sunt de părere că țara lor ar trebui să continue să lupte împotriva Rusiei, chiar dacă aceasta nu încetează să atace orașele ucrainene, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, citat de The Kyiv Independent și Reuters.

Același sondaj mai arată că doar 10% consideră că Ucraina ar trebui să demareze negocieri de pace pentru a pune capăt atacurilor cât mai curând posibil, inclusiv dacă acest lucru presupune concesii făcute în fața Rusiei.

Potrivit rezultatelor sondajului, opinia privind continuarea rezistenței armate este susținută chiar și în estul Ucrainei, în special de locuitorii din regiunile Harkov și Donețk, care sunt supuse unui tir constant de rachete și artilerie.

În rândul respondenților vorbitori de limbă rusă, majoritatea covârșitoare (66%) consideră, de asemenea, că ar trebui să se opună rezistență armată.

Aproximativ 29% dintre respondenții vorbitori de limbă rusă s-au declarat în favoarea începerii negocierilor, chiar dacă aceastea presupun concesii. Institutul nu a discutat cu locuitorii din teritoriile ucrainene ocupate temporar și cu acei cetățeni care au părăsit țara după ce Rusia și-a început invazia pe scară largă.

UPDATE ORA 17:00

Kremlinul acuză Occidentul că i-a „furat”  rezervele de aur și valută prin intermediul sancțiunilor

Moscova a acuzat luni țările occidentale, prin vocea purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, că i-au „furat practic” rezervele de aur și de valută prin intermediul sancțiunilor impuse împotriva sa, informează Reuters.

Întrebat de reporteri, în cadrul unui briefing de presă, despre propunerea Uniunii Europene de a transfera în Ucraina activele rusești înghețate, Dmitri Peskov a spus: „În general, o mare parte din activele noastre au fost practic furate de anumite țări occidentale”.

Sancțiunile occidentale fără precedent adoptate împotriva Moscovei au înghețat aproximativ jumătate din rezervele de aur și de valută ale Rusiei, care se ridicau la aproape 640 de miliarde de dolari înainte ca Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina, pe data de 24 februarie.

Afirmația purtătorului de cuvânt al Președinției ruse vine după ce, săptămâna trecută, șeful Consiliului European, Charles Michel, a declarat că blocul comunitar ar trebui să ia în considerare transferarea rezervelor rusești înghețate către Ucraina.

UPDATE ORA 16.00

Șeful forțelor nucleare, chimice și biologice ale Rusiei a declarat că Moscova a pregătit toate forțele și capacitățile pentru a îndeplini sarcini în condiții de contaminare radioactivă”, scrie Max Seddon de la Financial Times.

UPDATE ORA 15.00

Fondatorul și directorul general al SpaceX, Elon Musk, a declarat duminică că serviciul de internet prin satelit al firmei, Starlink, care oferă servicii de telecomunicații cruciale în Ucraina, nu va fi oprit indiferent dacă firma primește sau nu finanțare din partea Departamentului american al Apărării.

Înainte ca Departamentul Apărării să vină măcar cu un răspuns, i-am spus lui @FedorovMykhailo că SpaceX nu va opri Starlink chiar dacă Departamentul Apărării refuză să ofere finanțare”, a scris Musk pe Twitter duminică seara, făcând referire la discuțiile cu Mykhailo Fedorov, vicepremierul Ucrainei și ministru al transformării digitale.

UPDATE ORA 14.00

Postul de televiziune rusesc RT, controlat de stat, l-a suspendat pe prezentatorul Anton Krasovsky după ce acesta a sugerat în direct că copiii ucraineni din anii 1980 care au văzut în forțele rusești un ocupant ar fi trebuit să fie înecați”.

Luni, redactorul-șef al RT, Margarita Simonyan, a denunțat comentariile lui Krasovsky într-o postare pe Telegram, spunând că acestea sunt sălbatice și dezgustătoare”.

Deocamdată, opresc colaborarea noastră, deoarece nici eu, nici restul echipei RT nu ne putem permite să credem că vreunul dintre noi este capabil să împărtășească astfel de idei sălbatice”, a spus Simonyan.

UPDATE ORA 13.00

Eforturile Ucrainei de a respinge atacurile rusești cu ajutorul dronelor de fabricație iraniană devin din ce în ce mai reușite”, a declarat luni Ministerul britanic al Apărării în ultima sa evaluare.

Rusia continuă să folosească vehicule aeriene fără echipaj (UAV) iraniene, cunoscute și sub numele de drone, împotriva unor ținte din întreaga Ucraină, deși eforturile ucrainene de a învinge UAV-urile Shahed-136 sunt din ce în ce mai reușite”, a declarat ministerul.

Surse oficiale, inclusiv președintele ucrainean Zelenski, susțin că până la 85% din atacuri sunt interceptate, potrivit ultimului raport al serviciilor de informații britanice. Este probabil ca Rusia să cheltuiască un număr mare de UAV-uri iraniene Shahed-136 pentru a penetra apărarea aeriană ucraineană din ce în ce mai eficientă. Probabil că le folosește ca substitut pentru armele de precizie cu rază lungă de acțiune fabricate de Rusia, care devin din ce în ce mai rare.”

UPDATE ORA 12.00

Un locuitor din Hersonul ocupat de ruși a confirmat pentru Clarissa Ward de la CNN că Rusia își retrage serviciile administrative din oraș și a spus că sunt mulți locuitori care au rămas în urmă în așteptarea eliberării Ucrainei.

De câteva zile, rușii părăsesc orașul, își retrag serviciile administrative”, a declarat pentru Ward bărbatul, care a preferat să nu-și folosească numele din motive de securitate. De exemplu, centrul de pașapoarte, unde se eliberau pașapoarte rusești, fondurile de pensii și documentele lor, poliția”.

UPDATE ORA 11.00

Un general iranian de rang înalt acuzat că a furnizat drone Rusiei ar fi ironizat Uniunea Europeană în legătură cu sancțiunile. Generalul-maior Mohammad Bagheri a sugerat blocului să cumpere cărbune pentru ca cetățenii săi să își încălzească casele în această iarnă, pe fondul creșterii prețurilor la energie cauzate de război.

Bagheri s-a numărat printre cei trei oficiali militari iranieni sancționați recent de Marea Britanie și Uniunea Europeană, după afirmațiile potrivit cărora drone iraniene ar fi fost folosite în atacuri împotriva Ucrainei.

UPDATE ORA 10.00

Rusia continuă să folosească vehicule aeriene fără echipaj iraniene, cunoscute și sub numele de drone, împotriva unor ținte din Ucraina, deși eforturile ucrainenilor de a învinge UAV-urile Shahed-136 sunt din ce în ce mai reușite, a stabilit Ministerul britanic al Apărării.

Surse oficiale, inclusiv președintele ucrainean Zelenski, susțin că până la 85% din atacuri sunt interceptate, potrivit ultimului raport al serviciilor de informații britanice.

UPDATE ORA 09.00

Russia Today a fost acuzată de incitare la genocid după ce un prezentator a afirmat că copiii care au criticat Kremlinul ar trebui înecați. Postul de televiziune controlat de stat l-a suspendat săptămâna trecută pe prezentatorul Anton Krasovsky la câteva ore după comentariile sale, insistând că nimeni de la RT nu îi împărtășește opiniile.

Redactorul-șef al postului, Margarita Simonyan, a sugerat de atunci că remarcile sălbatice și dezgustătoare ale lui Krasovsky – un comentator pro-război care a fost sancționat de Uniunea Europeană – au fost rezultatul unei nebunii temporare.

UPDATE ORA 08.00

Forțele de operațiuni speciale din Ucraina au declarat că instructori iranieni de drone au fost reperați în Belarus. Potrivit forțelor pentru operațiuni speciale, Corpul gărzilor revoluționare islamice iraniene antrenează forțele rusești din Belarus și coordonează lansările de drone de fabricație iraniană.

UPDATE ORA 07.00

Iranul a declarat că va furniza Rusiei 40 de turbine pentru a ajuta industria sa de gaz, în contextul sancțiunilor occidentale impuse de Moscova din cauza războiului din Ucraina, a anunțat presa locală. Succesele industriale ale Iranului nu se limitează la domeniul rachetelor și al dronelor, a anunțat duminică directorul general al Iranian Gas Engineering and Development Company, Reza Noushadi, citat de Shana, agenția de presă a ministerului petrolului.

UPDATE ORA 06.00

Un avion de vânătoare rusesc s-a prăbușit în Siberia, provocând moartea a doi membri ai echipajului. Avionul de vânătoare Su-30 s-a prăbușit peste o clădire privată cu două etaje în care locuiau două familii din Irkutsk, un important centru industrial din estul Siberiei. Prăbușirea pare să reflecte presiunea tot mai mare pe care luptele din Ucraina au pus-o asupra forțelor aeriene rusești.

UPDATE ORA 05.00

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc că plănuiesc să arunce în aer barajul Nova Kakhovka. Spargerea acestuia ar putea inunda o mare parte din sudul Ucrainei, inclusiv Herson.

UPDATE ORA 04.00

O persoană a fost ucisă duminică de o bombă artizanală în orașul Herson din sudul Ucrainei, potrivit autorităților instalate de Rusia în regiune.

UPDATE ORA 03.00

25.000 de persoane au fugit din Herson, potrivit Moscovei

Autoritățile ruse din Herson, teritoriu ocupat, continuă să îndemne locuitorii să fugă de teama unei contraofensive ucrainene anticipate în regiune.

Începând de marți, aproximativ 25.000 de persoane au fost evacuate, a afirmat adjunctul șefului regiunii instalat de Rusia, Kirill Stremousov.

UPDATE ORA 02.00

Până la 85% din atacurile cu drone rusești au fost interceptate, citează surse din Marea Britanie

Rusia continuă să folosească vehicule aeriene iraniene fără echipaj (UAV), cunoscute și sub numele de drone, împotriva unor ținte din Ucraina, deși eforturile ucrainenilor de a învinge UAV-urile Shahed-136 sunt din ce în ce mai reușite, a stabilit Ministerul britanic al Apărării.

UPDATE ORA 01.00

SUA respinge afirmația Rusiei potrivit căreia Ucraina va folosi o bombă murdară

Ucraina și SUA au denunțat sugestiile Rusiei potrivit cărora Ucraina se pregătește să folosească o bombă murdară ca fiind minciuni periculoase. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a făcut afirmația privind o bombă murdară în cadrul unei runde de conversații telefonice cu șefii apărării din Occident.

În cadrul acestor convorbiri, Shoigu a transmis îngrijorarea cu privire la posibilele provocări ale Ucrainei cu utilizarea unei bombe murdare, a declarat ministrul rus al apărării.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul său de duminică seară, că doar Rusia este în stare să folosească arme nucleare în această parte a Europei.

Zelenski a criticat sugestia ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, că Ucraina s-ar pregăti să folosească o „bombă murdară” în războiul actual, afirmaţie făcută de oficialul rus în discuţii cu miniştri occidentali, potrivit Pravda.

„Oriunde Rusia a adus moarte şi distrugere, noi readucem viaţa la normal. Ucrainenii asta fac. Unde este Ucraina, viaţa nu este niciodată distrusă. Însă oriunde vine Rusia, lasă în urmă gropi comune, camere de tortură, oraşe şi sate distruse, pământ minat, infrastructură distrusă şi dezastre naturale.

Astfel, când astăzi ministrul rus al Apărării organizează un carusel telefonic şi a sunat miniştri de externe cu poveşti despre aşa-zisa bombă nucleară «murdară» , toată lumea înţelege bine totul. Înţelege cine este sursa a tot ce este murdar ce se poate imagina în acest război.

Rusia a fost cea care a şantajat cu o catastrofă nucleară la Centrala Nucleară Zaporojie. Aceasta este traiectoria rachetelor ruseşti, care trece, în special, deasupra facilităţilor nucleare ucrainene.

Trupele ruse sunt cele care au minat barajul Kahovka şi şantajează spunând că vor detona.

Rusia foloseşte muniţie cu fosfor, mine antipersonal interzise şi o întreagă gamă de arme împotriva infrastructurilor civile” , a subliniat Volodimir Zelenski.

Zelenski a subliniat și că Ucraina se axează pe reconstrucţie, nu pe distrugere

„Ucraina este despre reconstrucţie. Este mereu despre viaţă. Şi există o singură persoană care poate folosi arme nucleare în partea noastră din Europa şi această persoană este cea care i-a ordonat tovarăşului Şoigu să sune undeva.

Dacă Rusia sună şi spune că Ucraina ar pregăti ceva, înseamnă un lucru: Rusia deja a pregătit totul. Cred că acum lumea ar trebui să reacţioneze în cel mai dur mod posibil. Dacă Rusia a pregătit încă o rundă de mărire a mizei şi alt pas de escaladare, trebuie să vadă acum că lumea nu înghite asta.

Chiar ameninţarea Rusiei cu arme nucleare – cu atât mai mult împotriva ţării noastre, care a renunţat la arsenalul nuclear sub promisiuneaa de securitate din partea celor mai mari puteri nucleare – este un motiv pentru sancţiuni şi pentru o susţinere şi mai mare pentru Ucraina. Pentru că, cu cât este susţinerea pentru noi mai mare, cu atât mai repede se va sfârşi acest război. Atunci când un stat terorist măreşte miza, trebuie să simtă că nu îi merge.

Săptămâna viitoare, aceasta va fi principala misiune a diplomaţilor noştri – să explice ce se întâmplă. Şi sunt sigur: lumea va fi cu noi. Lumea va înţelege” , a conchis Zelenski.