• Rusia a acuzat Ucraina pentru revolta antisemită care a avut loc duminică în Daghestan, o regiune majoritar musulmană.
  • Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat ca Ucraina a jucat un rol cheie.
  • Dmitri Peskov a afirmat că este „rezultatul unei intervenții externe.”

UPDATE ORA 14.00

Sute de lovituri au fost efectuate în Kherson și Zaporizhzhia în ultimele 24 de ore, potrivit oficialilor regionali.

Armata rusă a efectuat 148 de lovituri asupra a 27 de comunități, a declarat Iuriy Malashko, șeful administrației militare din Zaporizhzhia, în sudul Ucrainei.

Obuzele de artilerie au constituit cea mai mare parte a atacurilor, fiind lansate și rachete, dar și drone, care au distrus 13 clădiri rezidențiale.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

În Kherson, au avut loc 98 de atacuri, inclusiv 447 de obuze de mortier, artilerie, tancuri, avioane și drone, a declarat Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare regionale a acestei regiuni.

Atacurile au ucis o persoană și au rănit 16, a precizat el.

Rusia a vizat zone rezidențiale populate, clădiri administrative, o bibliotecă și o companie alimentară, a declarat dl Prokudin.

Aproximativ 38 de obuze au fost trase asupra orașului Kherson însuși.

UPDATE ORA 12.00

Oligarhul Alexeï Kouzmitchev, care are legături strânse cu Vladimir Putin, a fost arestat în Franţa. El a fost reţinut în cadrul unei anchete pentru acuzaţii, printre care se numără fraudă fiscală şi încălcări ale sancţiunilor internaţionale, potrivit AFP.

UPDATE ORA 10.00

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că revoltele antisemite de la Makhachala au fost rezultatul manipulărilor din partea serviciilor de informaţii occidentale, inclusiv a celor ucrainene, informează agenţia de presă rusă, TASS.

UPDATE ORA 8.00

Comisia de Investigaţii Rusă susţine că doi soldaţi ruşi au fost arestaţi pentru uciderea tuturor celor nouă membri ai unei familii ucrainene în Volnovakha, regiunea Doneţk.

02:00 – Un apropiat al lui Putin a fost arestat la Paris

Oligarhul rus Alexei Kuzmicev a fost arestat la Paris. Kuzmicev este acuzat de spălare de bani.

Polițiștii au percheziționat apartamentul oligarhului rus din Paris dar și vila din Saint-Tropez. Presa franceză relatează că în fiecare dintre imobile, au fost descoperite sume mari de bani proveniți din afaceri ilicite

Kuzmicev a fost considerat unul dintre cei mai influenți oligarhi din Rusia și a fost adăugat pe lista de sancțiuni a UE la scurt timp după începerea invaziei pe scară largă a Rusiei în februarie 2022. Totodată, acesta este și un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.

01:00 – Un atac cibernetic major a compromis 632.000 de adrese de e-mail ale Pentagonului

Raportul emis de Oficiul pentru Managementul Personalului susține că hackerii ruși au folosit slbiciunile din sistemul de transfer de fișiere MOVEit pentru a obține acces la informații sensibile.

Cele mai afectate departamente au fost Forțele Aeriene, Armata SUA, Corpul Inginerilor Armatei, Biroul Secretarului Apărării și Statul Major Comun.

00:00 – Ucraina dezminte acuzațiile aduse de Rusia

Oficialii ucraineni au respins categoric orice implicare în incidentele petrecute pe aeroportul rus. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleh Nikolenko, a spus că evenimentele reflectă „antisemitismul adânc înrădăcinat al elitelor și societății ruse”, adăugând că acuzațiile Rusiei cu privire la implicarea Ucrainei sunt o simplă încercare de a „transfera responsabilitatea de la bolnavi la cei sănătoși”.

„Desigur, Ucraina nu are nimic de-a face cu incidentele xenofobe de pe teritoriul Federației Ruse”, a declarat consilierul Biroului Prezidențial al Ucrainei, Mykhailo Podolyak.

Știre inițială

Rusia a acuzat Ucraina pentru revolta antisemită care a avut loc duminică în Daghestan, o regiune majoritar musulmană, în care o mulțime furioasă a luat cu asalt aeroportul din Makhachkala în căutarea pasagerilor evrei care soseau din Israel.

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat luni că revolta a fost rezultatul unei „provocări” orchestrate din afara Rusiei, Ucraina jucând un „rol direct și cheie”.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a afirmat că tulburările au fost „rezultatul unei intervenții externe, inclusiv al influenței Ucrainei”. Nici Zakharova, nici Peskov nu au furnizat dovezi pentru a-și susține afirmațiile privind intervenția externă.

Citește și: