• Mai multe obiective istorice din capitala ucraineană sunt în pericol.
  • Experții se tem ca orașul Kiev să nu aibă soarta capitalei cecene, Groznîi, care în 1999 a fost distrusă de armata lui Vladimir Putin.
  • Experții au arătat care sunt principalele situri aflate în pericol.

Specialiștii avertizează că din cauza războiului din Ucraina, mai multe obiective istorice din capitala ucraineană sunt în pericol. Experții se tem ca orașul Kiev să nu aibă soarta capitalei cecene, Groznîi, care în 1999 a fost distrusă de armata lui Vladimir Putin.

Forțele rusești se află la periferia Kievului și există temeri că acestea s-ar putea pregăti pentru aceeași tactică „nediscriminatorie a pământului pârjolit”, folosită în capitala cecenă, Groznîi, în 1999, anunță corespondenții CNN.

Kievul este un oraș cu o vechime de peste 1.500 de ani, o capitală, cândva, plină de viață, cu 2,8 milioane de locuitori, care găzduiește comori internaționale de neînlocuit, inclusiv repere arhitecturale și monumente culturale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Dacă Putin nivelează Kievul așa cum a nivelat Harkovul și alte orașe, sunt multe lucruri care vor fi pierdute pentru totdeauna”, a declarat Olenka Z. Pevny, profesor asociat de studii slave și ucrainene la Universitatea din Cambridge.

Experții au arătat care sunt principalele situri aflate în pericol:

Catedrala Sfânta Sofia: Construită în secolul al XI-lea, catedrala este încununată de cupole aurii strălucitoare și se află în centrul Kievului.

Catedrala și mănăstirea cu domuri de aur Sfântul Mihail: Această biserică, construită pentru, prima dată în 1108, a jucat un rol important în Revoluția Demnității, cunoscută și sub numele de Revoluția Maidan, oferind un adăpost sigur pentru cei răniți în timpul violențelor.

Mănăstirea Peșterilor: Acest sit al Patrimoniului Mondial UNESCO prezintă biserici subterane și adăpostește relicve ale unor sfinți care datează din secolul al X-lea.

Palatul prezidențial: Maiestuosul Palat Mariinsky, în stil baroc, este reședința ceremonială a președintelui Ucrainei și este situat în apropierea Parlamentului.