Miniștrii apărării din țările membre NATO se reunesc să discute despre întărirea mijloacelor de apărare în statele din Europa de Est

Reuniunea miniştrilor Apărării din ţările membre NATO, programată miercuri, se va concentra pe acţiuni suplimentare de consolidare a apărării statelor est-europene, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, afirmă oficiali de la Washington şi Bruxelles.

Vor fi analizate măsuri de continuare a reacţiilor Alianţei Nord-Atlantice, a declarat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului, potrivit CNN.

Printre acţiunile care vor fi analizate de miniştrii Apărării se numără suplimentarea efectivelor Forţei NATO de Reacţie, precum şi consolidarea capabilităţilor militare, în special antiaeriene, pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.

NATO a activat Forţa de Reacţie pe 4 martie. De asemenea, au fost suplimentate efectivele militare în ţările est-europene membre NATO şi au fost poziţionate 130 de avioane de vânătoare şi 200 de nave militare în nordul Mării Mediterane, în scopul consolidării apărării, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.

Consiliul Nord-Atlantic se va reuni miercuri, la sediul NATO din Bruxelles, la nivel de miniştri ai Apărării, în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident. Tot miercuri, vor avea loc consultări între NATO şi reprezentanţi ai Uniunii Europene, Finlandei, Suediei, Georgiei şi Ucrainei, potrivit programului disponibil pe site-ul Alianţei Nord-Atlantice.

Exit mobile version