• Oficiali din Ucraina şi Rusia semnalează că ar putea fi rezultate diplomatice în câteva zile.
  • Volodimir Zelenski a purtat noi discuții cu premierul Israelului, Naftali Bennett.
  • O nouă rundă de negocieri are loc luni, în format video.

Membri ai delegaţiilor din Ucraina şi Rusia au semnalat, duminică după-amiază, că există posibilitatea ajungerii în câteva zile la o soluţie diplomatică pentru oprirea confruntărilor militare, conform BBC News.

Delegaţiile din Ucraina și Rusia s-ar putea întâlni din nou săptămâna viitoare în Belarus, dar ambele părţi au confirmat sâmbătă, fără a oferi detalii, că între timp au loc contacte prin videoconferinţă.

„Cred că vom obţine unele rezultate în câteva zile”, a declarat duminică consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, şeful delegaţiei Kievului. „Ucraina nu va face concesii asupra principiilor. Rusia înţelege acest lucru şi începe deja să discute constructiv”, a adăugat Mihailo Podoliak.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La rândul său, şeful delegaţiei din Rusia, Leonid Sluţki, a afirmat, într-un interviu acordat RT citat de agenţiile de presă ruse, de BBC News şi cotidianul The Times of Israel, că s-au înregistrat progrese semnificative în negocieri. „Dacă am compara poziţiile ambelor delegaţii la începutul negocierior şi acum, observăm progrese semnificative. Aşteptările mele personale sunt că aceste progrese s-ar putea dezvolta în următoarele câteva zile într-o poziţie unificată a ambelor delegaţii în documente care să fie semnate„, a subliniat Sluski.

Sâmbătă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că a observat o „abordare fundamental diferită” în atitudinea Moscovei în negocieri, după ce omologul său rus, Vladimir Putin, declarase că sunt „anumite evoluţii” în discuţii.  „La ultimele întâlniri, reprezentanţii ucraineni şi ruşi au început să discute, iar ruşii nu mai impun doar ultimatumuri, ceea ce reprezintă o abordare fundamental diferită„, a afirmat Volodimir Zelenski în conferinţa de presă organizată sâmbătă, potrivit cotidianului Le Monde. Rugat să comenteze afirmaţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind  „anumite evoluţii” în negocieri, Zelenski a declarat doar că este mulţumit că are un semnal din partea Rusiei.

Volodimir Zelenski a discutat din nou, sâmbătă seară, cu premierul Israelului, Naftali Bennett, despre un posibil summit la Ierusalim cu Vladimir Putin, iar oficiali israelieni au anunţat că preşedinteledin Rusia analizează propunerea, deşi este  „prematur” să fie analizate şansele organizării unei astfel de reuniuni.