• Personalul ucrainean care întreţine centrala nucleară dezafectată de accidentul nuclear din 1986 este înfometat, epuizat şi prezintă un risc crescut de a face erori.
  • Centrala aflată la doar 16 kilometri de graniţa cu Belarus, a fost unul dintre primele locuri care au căzut în mâinile forţelor ruse.
  • În interiorul complexului sunt blocaţi 95 de lucrători care se aflau în schimbul de noapte la momentul sosirii ruşilor.

Personalul ucrainean care întreţine centrala nucleară Cernobîl dezafectată de accidentul nuclear din 1986 este înfometat, epuizat şi prezintă un risc crescut de a face erori sub controlul ocupanţilor militari ruşi, afirmă oficialii principalei agenţii de reglementare nucleară a Ucrainei.

Personalul ucrainean care întreţine centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl suferă de foame, frig, epuizare şi prezintă un risc crescut de a comite erori sub controlul ocupanţilor militari ruşi. Soldaţii care îi păzesc sunt, de asemenea, lipsiţi de provizii şi caută hrană în satele din preajmă.

Centrala de la Cernobîl, aflată la doar 16 kilometri de graniţa cu Belarus, a fost unul dintre primele locuri care au căzut în mâinile forţelor ruse, care au invadat Ucraina pe 24 februarie. Invadatorii au dezarmat rapid forţele de securitate ale centralei nucleare formate din 150 de soldaţi ai gărzii naţionale ucrainene. Nu au fost raportate decese.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În interiorul complexului sunt blocaţi 95 de lucrători care se aflau în schimbul de noapte la momentul sosirii ruşilor, personalul medical al Spitalului Orăşenesc Slavutych din apropiere, pompieri şi patru vizitatori. În total, aproximativ 300 de ucraineni sunt capturaţi.

Personalul operaţional de la Cernobîl este epuizat din punct de vedere fizic şi moral. Acesta poate efectua doar un număr limitat de manevre prioritare pentru menţinerea securităţii şi monitorizării. În ciuda nivelului ridicat de profesionalism, pe fondul oboselii accentuate şi a lipsei alimentelor se pot produce erori de gestiune a sistemelor”, a declarat Autoritatea de reglementare nucleară din Ucraina.

Conducerea centralei de la Cernobîl a prezentat o imagine mai liniştitoare a situaţiei într-o declaraţie publică prin care au afirmat că alimentele nu lipsesc şi că toată lumea este sănătoasă.

Este de cea mai mare importanţă ca personalul care lucrează la Întreprinderea Specializată Centrală Nucleară Cernobîl să îşi poată face treaba în siguranţă şi eficient şi ca bunăstarea personală să fie garantată de cei care au preluat controlul”, a declarat directorul Agenţia Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi.