• Au fost găsite câteva gropi comune în sat, iar localnicii erau prinși într-un loc fără scăpare. Ca să poată pleca din sat, rușii le-au spus civililor să plece pe un drum forestier.
  • După ce au parcurs o anumită distanță, civilii ucraineni s-au urcat în mașini. Atunci s-a declanșat un atac asupra convoiului civil.
  • Rușii au ucis 7 oameni, inclusiv pe copilul Innei, Elisei. Inna a păstrat fesul rupt al copilului ei și tricoul însângerat.

Ai văzut scena asta numai în filme. Prizonieri care sunt lăsați să plece liberi și care sunt împușcați pe la spate, pe nepregătite. De această dată au murit 7 oameni, printre care și Elisei, un copil de 13 ani.

Când a început războiul, Inna și cei doi copii ai săi au fugit din Kiev într-un sat numit Peremoha. După ce au sosit rușii, mama și copiii s-au ascuns în beci. Zilnic auzea că localnicii erau uciși de forțele ruse.

Au fost găsite câteva gropi comune în sat, iar localnicii erau prinși într-un loc fără scăpare. Ca să poată pleca din sat, rușii le-au spus civililor să plece pe un drum forestier. Doar șoferii puteau sa stea in masini, iar ceilalți erau puși să meargă pe jos, pe lângă cele 5 autovehicule.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

După ce au parcurs o anumită distanță, civilii ucraineni s-au urcat în mașini. Atunci s-a declanșat un atac asupra convoiului civil.

Rușii au ucis 7 oameni, inclusiv pe copilul Innei, Elisei. Inna a păstrat fesul rupt al copilului ei și tricoul însângerat. Elisei ar fi împlinit 14 ani în luna mai și este unul din cei 200 de copii uciși de războiul provocat de Putin.