- Frank-Walter Steinmeier își regretă, acum, poziția, în special susținerea pentru gazoductul Nord Stream 2, despre care spune că a fost „o greșeală clară”.
- Steinmeier a adăugat că invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că el și alții trebuie să recunoască, în mod onest, ce au greșit.
- Steinmeier a făcut parte din acea aripă a PartidulUI Social Democrat din Germania (SPD), care considera că legăturile economice strânse cu Rusia sunt o modalitate de a o ancora într-un sistem global orientat spre Occident.
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, spunând că sprijinul acordat ani de zile gazoductului Nord Stream 2 a fost „o greșeală clară”.
Steinmeier, fost ministru de externe sub cancelarul Angela Merkel, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că el și alții trebuie să recunoască, în mod onest, ce au greșit.
„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost, în mod clar, o greșeală”, a spus el, potrivit Reuters.
„Am eșuat în a construi o casă europeană comună”, a declarat Steinmeier. „Nu am crezut că Vladimir Putin va îmbrățișa ruina economică, politică și morală completă a țării sale de dragul nebuniei sale imperiale”, a adăugat el.
„În acest sens, eu, ca și alții, m-am înșelat”.
Steinmeier a făcut parte din acea aripă a PartidulUI Social Democrat din Germania (SPD), aflată sub influența fostului cancelar german, Gerhard Schroeder, care considera că legăturile economice strânse cu Rusia sunt o modalitate de a o ancora într-un sistem global orientat spre Occident.
Gazoductul Nord Stream 2, proiect în prezent anulat, a fost o piesă centrală a acestei strategii, deși criticii săi au avertizat că ar duce la slăbirea economică a Ucrainei prin eliminarea acestei țări din tranzitul energiei ruse către Europa.