• Joe Biden afirmă că Vladimir Putin nu se aştepta la reacţia puternică şi unitară a Occidentului.
  • Președintele american a confirmat atacurile cu bombe hipersonice.
  • Preşedintele SUA a avertizat din nou că Rusia ar putea pregăti comiterea unor operaţiuni-pretext.

Președintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, luni seară, că omologul său rus, Vladimir Putin, nu se aştepta la reacţia puternică şi unită a Occidentului faţă de invazia rusă în Ucraina, subliniind că statele NATO din regiune şi armata ucraineană au primit resurse militare suplimentare.

„Președintele Putin nu a anticipat amploarea şi forţa unităţii noastre; şi, cu cât este împins mai mult la zid, cu atât s-ar putea să recurgă la tactici mai severe„, a afirmat Joseph Biden, conform CNN, cu ocazia unei reuniuni cu reprezentanţi ai mediilor de afaceri din SUA.

Referindu-se la tacticile brutale utilizate de Rusia în războiul din Ucraina, Joseph Biden a confirmat atacurile cu rachete hipersonice. „Rusia tocmai a folosit rachete hipersonice. După cum ştiţi, sunt arme care produc efecte majore, dar, echipate cu aceleaşi focoase ca alte tipuri de rachete, nu fac o mare diferenţă, cu excepţia faptului că este aproape imposibil să fie oprite”, a precizat președintele SUA.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Joseph Biden a anunţat că statele NATO, în special cele est-europene, au primit echipamente militare în valoare de două miliarde de dolari, subliniind că şi Ucraina beneficiază de asistenţă militară adecvată. „Ideea că nu au suficiente echipamente sofisticate pur şi simplu nu este exactă, nu am timp să intru acum în detalii, dar ideea este că au toate echipamentele care sunt considerate raţionale de armata noastră şi de armatele NATO pentru a face ceea ce fac. Armata ucraineană provoacă daune semnificative armatei ruse, fie că este vorba de tancuri, elicoptere sau avioane”, a subliniat președintele Biden.

Preşedintele SUA a avertizat din nou că Rusia ar putea pregăti comiterea unor „operaţiuni-pretext”, inclusiv prin posibila utilizare de arme chimice în Ucraina. „Oricând Rusia începe să vorbească despre lucruri pe care crede că ar urma să le comită NATO, Ucraina sau Statele Unite, înseamnă că ei se pregătesc să le comită. Nu glumesc”, a subliniat preşedintele SUA.