- Sesiunea de marți a Consiliului de Securitate urmează să ia în considerare acuzațiile ucrainenilor privind uciderea civililor de către soldații ruși la Bucha, în urma descoperirii a sute de cadavre, unele legate și împușcate de la mică distanță.
- Rusia a negat acuzațiile, calificându-le drept „provocări” și spune că va prezenta Consiliului de Securitate „dovezi” că forțele sale nu au fost implicate în atrocități.
- Liderul ucrainean a vorbit, deja, prin legături video inclusiv în Congresul SUA, Parlamentul britanic și Parlamentul European.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că se va adresa, marți, Consiliului de Securitate al ONU, informează Reuters.
Sesiunea de marți a Consiliului de Securitate urmează să ia în considerare acuzațiile ucrainenilor privind uciderea civililor de către soldații ruși la Bucha, la nord-vest de Kiev, în urma descoperirii a sute de cadavre, unele legate și împușcate de la mică distanță.
Rusia a negat categoric acuzațiile, calificându-le drept „provocări” și spune că va prezenta Consiliului de Securitate „dovezi” că forțele sale nu au fost implicate în atrocități.
Liderul ucrainean a vorbit deja prin legături video inclusiv în Congresul SUA, Parlamentul britanic și Parlamentul European.
„Aș dori să subliniez faptul că suntem interesați de o anchetă cât mai completă și mai transparentă, ale cărei rezultate vor fi cunoscute și explicate întregii comunități internaționale”, a spus Zelenski în discursul său video de marți dimineața.