Prima navă care transportă cereale ucrainene de la invazia Rusiei, se îndreaptă spre Turcia

3215023 10/17/2017 Corn harvesting in Mersi Trade company's fields in the Primorye Territory. Vitaliy Ankov/Sputnik

Prima navă care transportă cereale din Ucraina prin Marea Neagră de la invadarea Rusiei în urmă cu cinci luni a părăsit portul Odesa şi se îndreaptă spre Turcia. Nava va acosta la Istanbul înainte de a-şi continua drumul spre Liban, potrivit Sky News.

La Istanbul, nava va fi verificată de oficiali din partea ONU, Turcia, Rusia şi Ucraina.

Verificările fac parte din acordul negociat de Turcia şi ONU, care s-a dovedit a fi un progres diplomatic rar în conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

Nava Razoni, sub pavilion Sierra Leone, se va îndrepta spre Liban după ce va trece prin strâmtoarea Bosfor din Turcia.

Aceasta transportă 26.527 de tone de porumb.

Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat asupra riscului de foamete multiplă în acest an, în condiţiile în care războiul din Ucraina a afectat puternic rezervele de alimente.

Exit mobile version