- Vladimir Putin a acuzat joi Occidentul că sacrifică pacea și creează crize pentru a obține dominația mondială.
- Putin a subliniat că entități precum Uniunea Europeană vor simți și efectele „obsesiei pentru sancțiuni”.
- În același timp Putin a transmis că Rusia „face față cu succes” măsurilor.
Președintele rus, Vladimir Putin, a acuzat joi Occidentul că sacrifică pacea și creează crize pentru a obține dominația mondială, potrivit Tele Trader.
Vorbind într-un discurs televizat pe teme economice, Putin a remarcat că sancțiunile pe care Occidentul le-a impus Rusiei pentru operațiunea sa militară din Ucraina vor avea consecințe globale, inclusiv posibilitatea foametei.
„Autorii lor, ghidați de ambiții politice miope, umflate, rusofobia, și-au lovit propriile interese naționale, într-o mai mare măsură, propriile economii, bunăstarea cetățenilor lor”, a menționat el.
Putin a subliniat că entități precum Uniunea Europeană vor simți și efectele „obsesiei pentru sancțiuni”, susținând în același timp că Rusia „face față cu succes” măsurilor.
Cu toate acestea, Klaus Iohannis susţine că Guvernul român a luat toate măsurile necesare pentru a ameliora efectele inflaţiei şi ale problemelor economice. Nu acuzaţi clasa politică din România, de vină este războiul declanşat de Putin în Ucraina, a precizat şeful statului.
Klaus Iohannis a fost întrebat dacă Guvernul a luat măsurile economice corecte.
„Am toată încrederea că guvernul a luat şi va lua în continuare măsurile care se impun, însă haideţi să vedem un pic de ce am ajuns aici. Această inflaţie şi situaţia economică dificilă, preţurile la energie, toate acestea nu au apărut, fiindcă cineva în România a lucrat prost sau nu şi-a făcut treaba”, a declarat Iohannis.
Potrivit preşedintelui României, vinovat pentru problemele economice mondiale este Vladimir Putin.