- Putin propune negocieri fără condiții prealabile cu Ucraina.
- Putin vrea ca discuțiile să aibă loc pe 15 mai, la Istanbul.
- Liderii europeni au susținut sâmbătă o încetare necondiționată a focului de 30 de zile în Ucraina.
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri directe cu Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, care, în opinia sa, ar trebui să vizeze obținerea unei păci durabile și eliminarea cauzelor profunde ale războiului.
Advertisment
Putin afirmă că Rusia este pregătită pentru negocieri fără condiții prealabile, scrie Reuters.
„Nu Rusia a fost cea care a întrerupt negocierile în 2022. A fost Kievul. Cu toate acestea, noi propunem Kievului să reia negocierile directe, fără nicio condiție prealabilă”, a declarat Putin, referindu-se la discuțiile eșuate la scurt timp după invazia rusă din 2022. Mesajul vine după trei ani de război în Ucraina, care a început în februarie 2022.
Recomandări
„Propunem autorităților de la Kiev să reia negocierile încă de joi, la Istanbul”, a declarat Putin. „Propunerea noastră este pe masă. Decizia aparține acum autorităților ucrainene și curatorilor lor, care sunt ghidați, se pare, de ambițiile lor politice personale, și nu de interesele popoarelor lor”, spune Putin.
Liderii europeni au susținut sâmbătă o încetare necondiționată a focului de 30 de zile în Ucraina, cu sprijinul președintelui american Donald Trump, și l-au amenințat pe Putin cu noi sancțiuni „masive” dacă nu acceptă în câteva zile.
Citește și
- Ducele de Edinburgh îl va reprezenta pe Regele Charles al III-lea la inaugurarea Papei Leon al XIV-lea
- Un chatbot A.I. minte și halucinează mai mult când este rugat să dea răspunsuri scurte. Cum îi poate fi afectată funcționalitatea
- Armistițiul dintre India și Pakistan, anunțat de Trump, a fost deja încălcat