• România trimite către Ucraina ajutoare în valoare de trei milioane de dolari.
  • Noua tranșă cuprinde veste antiglonț, combustibil, muniție, alimente, medicamente și echipamente militare.
  • În ultimele trei zile, peste 31.000 de ucraineni au intrat în România.

România trimite o nouă tranşă de ajutoare în Ucraina, în valoare de 3 milioane de euro, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru, în timpul şedinţei grupului pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.

În Ucraina a ajuns deja o primă tranşă de medicamente şi echipamente sanitare. Noua tranşă va cuprinde combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente. Guvernul din România a anunţat şi disponibilitatea de a prelua răniţi ucrainieni în spitalele din reţeaua militară şi civilă.

Executivul a primit pe platforma special lansată 1.269 de oferte de sprijin din partea societăţii civile, agenţilor economici, altor categorii de voluntari, constând în alimente, apă, medicamente, cazare, transport şi alte forme de sprijin.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Peste 31.000 de ucraineni au intrat în România în ultimele trei zile, dintre care 6.623 în dimineața zilei de sâmbătă, 26 februarie. La trei zile după începerea războiului în Ucraina, Ministerul de Interne din România a aprobat instalarea primei tabere mobile, în apropierea vămii de la Siret. O astfel de tabără poată adăposti până la 201 persoane. 

Ucrainenii vin în continuare pe jos și, la Isaccea, cu bacul. Conform reprezentanților transportatorilor din România, șoferii români sunt blocați în afara granițelor noastre, deoarece autoritățile de frontieră pun prioritate pe ucrainenii care caută refugiu.

Premierul Nicolae Ciucă face apel la cei care vor să doneze pentru Ucraina să acceseze platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”. Un prim transport va pleca duminică spre Ucraina.