• Armata rusă susţine că a lovit fabrica de lângă Kiev folosită pentru producerea rachetelor care au scufundat crucişătorul „Moskva”.
  • Atacurile aeriene din cursul nopţii au vizat o fabrică de la periferia capitalei, „Vizar” ce producea rachete anti-navă.
  • Ministrul rus a  mai transmis şi că armata rusă va continua să riposteze cu mai multe atacuri asupra Kievului, drept răspuns la atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei.

Atacul a vizat în cursul nopţii fabrica de rachete Vizar, situată în localitatea Vişnev, la 30 de kilometri sud-vest de capitala Ucrainei, au declarat vineri la prânz surse ucrainene. Ministerul rus al Apărării a confirmat distrugerea unei secţii a fabricii Vizar printr-un atac cu rachete de croazieră Kalibr. Fabrica a suferit daune considerabile, iar unii angajaţi au fost răniţi. În această fabrică sunt produse rachete Neptun, despre care Ucraina susţine că au fost utilizate pentru atacarea navei militare ruse Moskva.

Nava militară rusă Moskva, avariată semnificativ, s-a scufundat joi seară în Marea Neagră, în cursul manevrelor de remorcare spre portul de destinaţie. Ministerul rus al Apărării afirmă că explozia produsă la bordul navei a fost accidentală.

Toţi membrii echipajului au fost evacuaţi şi în prezent este investigată cauza incendiului. Nava de 12.500 de tone are un echipaj de aproximativ 500 de membri.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD

Un atac cu rachete a provocat un incendiu la bordul crucişătorului rus Moskva, au anunţat autorităţile ucrainene miercuri seară, transmite AFP. „Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au cauzat pagube semnificative acestei nave ruseşti”, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Odesa, Maxim Marcenko.

„În urma unui incendiu la bordul crucişătorului de rachete Moskva, muniţia a a explodat. Nava a fost grav avariată”, dar „echipajul a fost evacuat în totalitate”, a informat ministerul rus al apărării într-un comunicat. Interfax nu a oferit mai multe detalii.

Crucișătorul „Moskva” este nava amiral a Flotei Mării Negre, nava principală a Proiectului 1164 „Atlant”. Aceasta a fost comandată în 1983 sub numele de „Slava”. În 1996, crucișătorul a primit numele actual. Armamentul principal de atac al navei este format din 16 lansatoare de rachete P-1000 „Vulkan”.