• Rusia strânge 31.000 de militari în Belgorod, 10.000 în Kursk și 8.000 în Briansk.
  • Grupele ruse din nord sunt compuse din militari din Districtul Militar Leningrad.
  • ISW avertizează: Ucraina trebuie să recâștige inițiativa pe front.

Rusia a redislocat un batalion al Diviziei 76 Aeropurtate în Kursk și încearcă să strângă îndeajuns de mulți militari pentru o viitoare operațiune ofensivă asupra nord-estului Ucrainei și a orașului Harkov. Institutul pentru Studiul Războiului avertizează că Ucraina trebuie să recâștige cât mai curând inițiativa pe câmpul de luptă, pentru că altfel Moscova va obține mai multe avantaje în acest an. Despre situația de pe frontul din Ucraina discut, însă, mai multe cu Andreea Soare, editor la Monitorul Apărării și Securității. (LIVE)

Rusia a strâns în jur de 50.000 de militari în Belgorod, Kursk si Briansk în cadrul grupelor ruse din nord. De asemenea știm că divizia a 3-a de forțe aeropurtate din regimentul 104 se află acum în Kursk. Acești militari se aflau anterior în Zaporojye prin februarie și martie. Aceștia au fost mutați din sudul Ucrainei la granița rusă cu nord-estul teritoriului ucrainean.

Armata rusă ia trupe din districtul militar Leningrad și le pregătește în grupele ruse din nord, pentru a lupta în special pe direcția operațională Belgorod-Harkov. Pe lângă trupe sunt transferate și echipamente militare în aceste zone. Recent Rusia a intensificat atacurile aeriene cu drone și rachete în regiunile Cernikov și Harkov.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

De altfel, armata ucraineana a avertizat în ultima perioadă că Rusia ar putea să desfășoare o operațiune ofensivă pentru a captura orașul Harkov, însă Institutul pentru Studiul Războiului consideră că armata rusă nu are forțele necesare pentru a ocupa orașul. Rusia ar putea prin acțiuni de ofensivă orașului Harkov să atragă atenția forțelor ucrainene de la alte părți critice ale frontului.

Totodată Institutul pentru Studiul Războiului crede că ucrainenii trebuie să stabilizeze frontul și să ia inițiativa cât mai curând pe câmpul de luptă în 2024, pentru că altfel vor permite rușilor să decidă momentul locația și intensitatea atacurilor lor în Ucraina. De exemplu, doar pe 5 mai rușii au rănit grav 15 civili, după ce au atacat mai multe clădiri rezidențiale cu bombe de calibrul 30 m în Harkov.

Citește și