• Primarul Vadim Boychenko a subliniat că furtul a ceea ce a mai rămas în urma bombardamentelor este cu adevărat un jaf și o crimă de război.
  • Furtul ventilatoarelor a fost raportat de Consiliul Local Mariupol, citându-i pe localnicii care au rămas în oraș.
  • Ventilatoarele erau extrem de necesare în tratamentul pacienților grav bolnavi.

Autorităţile din Mariupol îi acuză pe ruşi că au furat ventilatoarele din spitalele din oraş utilizate în tratamentul pacienţilor grav bolnavi, potrivit Sky News.

Reprezentanţii Consiliului municipal din Mariupol susţin că ruşi au „sustras” ventilatoarele din oraş, adăugând că acestea erau „extrem de necesare în tratamentul pacienţilor grav bolnavi”.

„Numai în spitalele din oraș existau 60 de ventilatoare. Acum, aceste echipamente sunt cele pe care ocupanţii ruşi le exportă pe teritoriul lor. În loc să îşi dezvolte medicina, Rusia îi jefuieşte pe alţii”, anunţă ucrainenii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Şi primarul oraşului îi acuză pe ruşi de jaf.

„Timp de 8 ani am dezvoltat sistematic fiecare sferă a orașului. O atenţie deosebită a fost acordată domeniului medical. Dar nu numai că armata rusă ne-a distrus oraşul şi a ucis peste 20.000 de locuitori din Mariupol, dar a început să jefuiască şi ceea ce a supravieţuit. Acesta este un jaf şi o crimă de război”, a spus primarul oraşului Mariupol, Vadym Boychenko.

Asediul oraşului Mariupol durează de săptămâni întregi, zeci de mii de persoane fiind blocate în oraşul port. Cea mai mare parte a infrastructurii civile a fost distrusă.