Șeful de cabinet al lui Zelenski: „Ucraina va organiza alegeri imediat după încheierea războiului”

Ucraina va organiza alegeri după încheierea războiului, spune șeful de cabinet al lui Volodimir Zelenski, Andrii Yermak. Această decizie vine în contextul legii marțiale în vigoare de la invazia la scară largă a Rusiei din 24 februarie 2022.

Yermak spune că Zelenski vrea să dea tuturor soldaților și persoanelor strămutate posibilitatea să participe la vot de îndată ce condițiile o vor permite, dar a menționat că resursele actuale trebuie să se concentreze asupra efortului de război

Inițial, alegerile prezidențiale erau programate pentru martie sau aprilie 2024, date care ar fi coincis cu sfârșitul primului mandat de cinci ani al lui Zelenski.

Zelenski, președinte din mai 2019, a declarat în decembrie 2023 că este pregătit să organizeze alegeri prezidențiale, dar majoritatea ucrainenilor consideră că un astfel de vot ar fi „periculos și lipsit de sens” în timpul războiului.

70% dintre ucraineni spun că Zelenski ar trebui să rămână în funcție până la sfârșitul legii marțiale, arată mai mult sondaje naționale, citat de Kyiv Independent.

Ucraina ar putea să organizeze următoarele alegeri parlamentare tot după război. Ultimul vot pentru legislativ a avut loc în iulie 2019.

Exit mobile version