• Oficialii Congresului au declarat pentru NBC că SUA au livrat, luni, Ucrainei, peste 200 de rachete.
  • Pachetul include, de asemenea, rachete antitanc Javelin și muniție.
  • Germania a anunțat, la finele lunii februarie, că va trimite 500 de rachete Stinger în Ucraina.

SUA au livrat sute de rachete antiaeriene Stinger Ucrainei, ca parte a pachetului de ajutor de 350 de milioane de dolari pe care administrația Joe Biden l-a anunțat săptămâna trecută, potrivit NBC News. Rachetele ar putea fi folosite pentru a doborî elicopterele rusești în lupta de pe teritoriul ucrainean. Oficialii Congresului au declarat pentru NBC că SUA au livrat luni peste 200 de rachete.

Pachetul include, de asemenea, rachete antitanc Javelin și muniție, armamente cu care guvernul ucrainean a spus că trebuie să lupte împotriva avansării armatei ruse.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că a autorizat Departamentul Apărării să trimită Ucrainei un ajutor militar în valoare de 350 de milioane de dolari „pentru a o ajuta să se apere de războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Rachetele Stinger pot fi folosite pentru a doborî aeronave. În timpul Războiului Rece, guvernul SUA le-a furnizat în secret luptătorilor de rezistență afgani stingere pentru a doborî elicopterele rusești deasupra Afganistanului.

De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat, la finele lunii februarie, că va trimite 1.000 de arme antitanc și 500 de rachete Stinger în Ucraina.

Alte țări europene, printre care Suedia, Norvegia și Finlanda au anunțat că vor trimite arme Ucrainei.

Rachetele Stinger sunt rachete trase de la umăr, care țintesc prin infraroșu, ceea ce face ca trupele și insurgenții să fie mai eficienți împotriva elicopterelor de luptă.