• Donald Trump a spus că Vladimir Putin este deștept, în timp ce restul liderilor occidentali sunt proști.
  • Trump a descris strategia lui Putin în Ucraina ca fiind una genială și minunată.
  • Democrații și veteranii militari l-au criticat pe Donald Trump pentru cuvintele sale.

Fostul președinte Donald Trump l-a lăudat din nou pe președintele rus, spunând că este „inteligent”.

Ieri, am fost întrebat de reporteri dacă eu cred că președintele Putin este inteligent. Am spus: Bineînțeles că este inteligent„, a declarat Trump în fața mulțimii de la Conferința de acțiune politică conservatoare (CPAC) din Orlando, Florida.

Problema nu este că Putin este deștept, că bineînțeles că este deștept, ci adevărata problemă este că liderii noștri sunt proști„, a spus Trump.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Trump și-a exprimat de mult timp admirația pentru Putin, iar săptămâna aceasta a descris strategia sa de război în Ucraina ca fiind „minunată” și „genială.” Democrații și veteranii militari l-au criticat pe fostul președinte pentru cuvintele sale elogioase despre liderul rus, în contextul unui atac brutal asupra unei națiuni independente.

În discursul său de la CPAC, acesta a spus că invazia Ucrainei a fost o „atrocitate” și a dat vina pe președintele Joe Biden și pe națiunile „nu atât de inteligente” ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Atacul rusesc asupra Ucrainei este îngrozitor, un scandal și o atrocitate care nu ar fi trebuit să fie permisă niciodată. Ne rugăm pentru poporul mândru al Ucrainei. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți. Când ai un președinte slab, care nu este respectat de alte națiuni, ai o lume foarte haotică. Lumea nu a mai fost atât de haotică de la cel de-al Doilea Război Mondial„, a declarat Trump.

Anterior, fostul președinte al SUA sugerase că invazia Rusiei în Ucraina „totul s-a întâmplat din cauza unor alegeri fraudate”, adăugând: „Acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată”.