• Pozițiile de apărare ale ucrainenilor în cartierul Canal din Ceasiv Iar au fost distruse.
  • Ocuparea orașului Ceasiv Iar deschide rușilor calea spre cucerirea regiunii Donețk.
  • Putin cere „demilitarizarea ireversibilă” a Ucrainei.

Trupele ucrainene s-au retras din partea de est a oraşului Ceasiv Iar, din regiunea Doneţk, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului de forţe din Khortytsia, Nazar Voloşin, scrie Kyiv Independent.

Cu o populație de 12.000 de oameni înainte de război, orașul a fost devastat, în ultima vreme, de atacurile rușilor.

Se pare că decizia a fost luată pentru că poziţiile de apărare din cartier au fost distruse, iar comandanţii au decis mutarea trupelor în zone mai bine apărate. Ceasiv Iar este oraşul spre care armata rusească şi-a concentrat atenţia după capturarea oraşului Avdiivka, în martie, şi este şi oraşul care ar putea deschide calea ruşilor spre Doneţk.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

 La finalul lunii iunie, Voloşin declara că trupele ruseşti au fost împinse din cartierul Canal, însă că nu au renunţat la intenţiile lor de a sparge liniile de apărare ale ucrainenilor din oraşul Ceasiv Iar. Căderea acestui oraş în mâinile ruşilor ar putea pune în şi mai mare pericol oraşe precum Kramatorsk şi Sloviansk, compromiţând liniile de aprovizionare ucrainene şi aducând ruşii mai aproape de obiectivul lor: cucerirea întregii regiuni Doneţk.

De asemenea, comandantul forţelor armate ucrainene, Oleksandr Sirski, declara pe 2 iulie că luptele au fost destul de intense în ultima perioadă în apropiere de sudul acestui oraş, mai precis în jurul oraşului Toreţk.

Tot astăzi, armata rusească a transmis că a lovit un avion MiG-29 care se afla la  baza aeriană Dovinţeve din Dnipropetrovsk. Informaţia apare în contextul în care forţele ucrainene au desfăşurat atacuri asupra unei alte baze aeriene, din oraşul Mirhorod, regiunea Poltava, pe 1 iulie. Ucraina a recunoscut la acel moment că atacul ruşilor a provocat „numite” pierderi.

Despre presupusul atac de astăzi, Kievul nu a ieşit cu nicio declaraţie. Despre atacul de la baza Dovinţeve, Rusia spune că a folosit o rachetă balistică Iskander.

În ultima vreme, forţele ruseşti au atacat în repetate rânduri bazele aeriene sau aerodromurile militare ucrainene în speranţa că vor distruge infrastructura care ar trebui să întâmpine livrarea aeronavelor occidentale F-16. Avioanele de vânătoare daneze ar trebui să ajungă în Ucraina în această vară.

Citește și