Ucraina avansează în regiunea Kursk. Liderii ruși vor ca cetățenii să accepte situația drept „noua realitate”

Forțele armatei ucrainene continuă avansul în regiunea Kursk din teritoriul Federației Rusești și ajuns în Vișnevka, la 14 kilometri distanță de granița ruso-ucraineană.

Apar tot mai multe imagini cu militarii ucraineni care distrug podurile de pontoane din Rusia, încercând să întrerupă liniile de aprovizionare ale rușilor care vor să desfășoare operațiuni de contraofensivă în regiune. La nivelul societății rusești, anxietatea crește. Kremlinul vrea ca rușii să se adapteze „noii realități”.

Liderii ruși vor ca cetățenii să accepte această situație drept noua realitate și să minimizeze semnificația incursiunilor ucrainene. Prin urmare, televiziunile rusești și mediul online încearcă să redirecționeze atenția rușilor de la atacurile ucrainene de pe teritoriul rusesc către acțiuni umanitare.

Ei prezintă incursiunea din curs ca o operațiune limitată în comparație cu realizările armatei ruse în Pocros, Ucraina. Armata rusă a capturat câteva localități ucrainene. Armata ucraineană neagă aceste afirmații și, din păcate, nu am putut verifica din surse independente care este adevărul.

Kremlinul pare să creadă că operațiunea ucraineană din curs va dura câteva luni și încearcă să câștige timp pentru a răspunde acestei incursiuni. Între timp, anxietatea în rândul rușilor a crescut. De la 6 august până acum, acest sentiment a crescut cu 6%, ajungând la 45%, un procent pe care liderii ruși îl consideră acceptabil.


.

Exit mobile version