Ucraina se teme că Belarusul va ataca în această seară

UPDATE

„Statele Unite nu pot confirma afirmațiile despre loviturile cu rachete asupra Ucrainei, de pe teritoriul Belarusului și despre conectarea Minskului la operațiunea specială a Federației Ruse”, a spus Pentagonul.

Ministerul Apărării din Belarus a raportat că informațiile despre atacul cu rachete asupra satului din Belarus sunt false.

„Ucraina este pregătită ca belarușii să se alăture agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a declarat, între timp, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei (NSDC), Oleksiy Danilov.

Știre inițială:

Cu câteva ore în urmă, Ucraina a declarat că avioanele rusești au țintit, în mod deliberat, un sat belarus, din spațiul aerian ucrainean, ca pretext pentru ca Minskul să se alăture războiului ruso-ucrainean. Atacul a venit după ce președintele belarus, Alexander Lukașenko a zburat, la Moscova, pentru discuții cu Vladimir Putin.

Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski, Iuliia Mendel, declarase că armata ucraineană susține că Belarusul se pregătește să invadeze Ucraina înainte de ora 21:00, în această seară.

Acum, Centrul de Stat pentru Comunicații Strategice al Ucrainei a declarat că nu poate exclude faptul că Belarusul va lansa un atac al Ucrainei în următoarele ore.

„Potrivit datelor preliminare, trupele belaruse ar putea fi antrenate într-o invazie, pe 11 martie, la ora 21:00 (19:00 GMT)”, a transmis Centrul.

Exit mobile version