• Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și Maia Sandu s-au întâlnit luni la Kiev.
  • Zelenski i-a cerut omologului său un răspuns coordonat la ameninţările Rusiei.
  • Zelenski a mai spus că „Ucraina rămâne un garant” în reglementarea situaţiei din Transnistria.

Ucraina şi Republica Moldova ar trebui să-şi coordoneze răspunsul la „ameninţările” din partea Rusiei, afirmă preşedintele Rusiei, Volodimir Zelenski. Cei doi lideri s-au întâlnit luni la Kiev.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut omologului său moldovean, Maia Sandu, un răspuns coordonat la ameninţările Rusiei.

„Ţările noastre au ameninţări cu o rădăcină comună, create de agresiunea rusească şi de politica ruşilor. Dacă ameninţările au rădăcini comune, ar trebui să avem un răspuns coordonat la ele”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit CNN.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Zelenski a mai spus că „Ucraina rămâne un garant” în reglementarea situaţiei din Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova în care există o prezenţă militară rusă. El a dat asigurări că Ucraina „va asista în mod activ Republica Moldova în continuare”.

Preşedintele Maia Sandu a vizitat oraşele Borodyanka, Bucea şi Irpin, care au fost devastate de ruşi. Sandu a reiterat poziţia Moldovei „tare şi clar”, condamnând „violenţa fără sens a acestui război şi invazia”.

Sandu a adăugat că ţara sa de 2,6 milioane de locuitori a primit jumătate de milion de refugiaţi ucraineni de la începutul războiului, în februarie.

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a convenit ca Ucraina şi Moldova să primească statutul de candidat, un pas important pe calea spre aderarea deplină. Totuşi, procesul este îndelungat şi necesită acordul celor 27 de state membre în aproape fiecare etapă.