• Preşedintele Ucrainei a mai spus că vrea să le mulţumească soldaţilor Regimentului 15 slav al Gărzii Naţionale a Ucrainei care şi-au arătat forţa în regiunea Harkov.
  • „Mişcarea soldaţilor noştri în diferite direcţii ale frontului continuă”, a declarat, sâmbătă seara, în mesajul său de seară, Volodimir Zelenski.
  • „Le sunt recunoscător soldaţilor din Batalionul 214 Infanterie Separată pentru asigurarea situaţiei din Balakliya!”, a mai spus Zelenski.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, sâmbătă seara, că 2.000 de kilometri din teritoriul ocupat temporar de ruşi a fost eliberat în timpul operaţiunilor armatei ucrainene, de la începutul lunii septembrie.

„Mişcarea soldaţilor noştri în diferite direcţii ale frontului continuă. În prezent, aproximativ două mii de kilometri din teritoriul nostru au fost eliberaţi în cadrul operaţiunilor armate de la începutul lunii septembrie. Armata rusă demonstrează tot ce poate în aceste zile, îşi arată spatele. Şi, în cele din urmă, este o alegere bună pentru ei să fugă. Nu există şi nu va exista niciun loc pentru ocupanţi în Ucraina”, a declarat, sâmbătă seara, în mesajul său de seară, Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a mai spus că vrea să le mulţumească soldaţilor Regimentului 15 slav al Gărzii Naţionale a Ucrainei care şi-au arătat forţa în regiunea Harkov.

Recomandări

FĂRĂ SUCURI ÎN ȘCOLI
BĂLĂCĂREALA DIN GUVERN
TRUDEAU ÎȘI DĂ DEMISIA
ROMÂNIA ÎN TOP...
UNDE MERGI AZI?
PREGĂTIRI PENTRU VIITOR

„Le sunt recunoscător soldaţilor din Batalionul 214 Infanterie Separată pentru asigurarea situaţiei din Balakliya, care, împreună cu unităţile Serviciului de Informaţii al Apărării din Ucraina, Forţele pentru Operaţiuni Speciale, Forţele Speciale ale Gărzii Naţionale şi poliţia au readus oraşul sub control deplin. Le sunt recunoscător tuturor apărătorilor noştri care au făcut ca apropierea victoriei noastre să fie şi mai tangibilă în aceste săptămâni!”, a mai spus Zelenski.