• Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu renunță la lupta împotriva forțelor rusești din regiunea Donbas.
  • Zelenski a reînnoit apelurile pentru creșterea transporturilor militare.
  • Pentru a atrage atenția Germaniei, președintele a subliniat că soarta bătăliei viitoare depinde de „cei care au armele și muniția necesară.”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu renunță la lupta împotriva forțelor rusești din regiunea Donbas. De asemenea, Zelenski a reînnoit apelurile pentru creșterea transporturilor militare. Iar pentru a atrage atenția Germaniei, președintele a subliniat că soarta bătăliei viitoare depinde de „cei care au armele și muniția necesară.”

Trupele rusești se pregătesc pentru o operațiune ofensivă în estul Ucrainei în viitorul apropiat, vor să termine și să distrugă literalmente Donbasul, să distrugă tot ceea ce a adus faima acestei regiuni industriale. Forțele rusești distrug Mariupolul, vor să șteargă de pe fața pământului și alte locuri, și alte orașe din regiunile Donețk și Lugansk. Facem totul pentru a asigura apărarea. Suntem în contact permanent cu partenerii. Suntem recunoscători celor care ajută cu adevărat. Dar cei care au armele și muniția de care avem nevoie și care își rețin ajutorul trebuie să știe că soarta acestei bătălii depinde și de ei. Soarta oamenilor care pot fi salvați”, a declarat Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a menționat și atacurile cu bombardamente din Harkov și a confirmat cifrele oficiale, conform cărora cinci persoane au decedat duminică.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Continuă bombardamentele consecvente asupra orașului nostru Harkov. Astăzi, forțele rusești au lovit clădiri importante din punct de vedere cultural pe străzile Șevcenko și Darwin. Se pare că acestea sunt cuvinte periculoase pentru Rusia: cultură, Șevcenko, Darwin. Până în prezent, cinci cetățeni din Harkov au fost uciși și nu mai puțin de 15 au fost răniți în aceste lovituri. Doar în ultimele patru zile, 18 persoane au murit și 106 persoane au fost rănite în loviturile rusești”, a spus Zelenski.

Volodimir Zelenski și șefa Fondului Monetar Internațional (FMI) au convenit asupra unor măsuri de sprijinire pentru Ucraina. Asta, pentru a ajuta la reconstrucția țării după încetarea războiului.

Am vorbit astăzi cu directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, despre acordarea de sprijin financiar Ucrainei pentru reconstrucția țării noastre după război. Am atins subiectul sprijinului concret care poate fi oferit de Fondul Monetar Internațional atât în perioada imediată, cât și în perspectiva a mai multor ani. Sunt încrezător că progresul discuțiilor noastre va fi palpabil. Vreau să îi mulțumesc Kristalinei pentru sprijinul semnificativ”,a declarat preșdintele Volodimir Zelenski.