• Conversaţia dintre Volodimir Zelenski şi Frank-Walter Steinmeier a durat aproximativ 45 de minute şi a permis depăşirea momentelor de nervozitate din trecut, conform Preşedinţiei de la Berlin.
  • Volodimir Zelenski i-a invitat la Kiev pe preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi pe cancelarul Olaf Scholz. În urmă cu câteva săptămâni, Volodimir Zelenski a refuzat o vizită a preşedintelui german, din cauza relaţiilor acestuia cu Rusia în trecut.
  • Ca reacţie, cancelarul Olaf Scholz a refuzat, la rândul său, o propunere de a se deplasa la Kiev.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat joi, prin telefon, cu omologul său din Germania, Frank-Walter Steinmeier, pe care l-a invitat la Kiev, deşi recent refuzase o vizită a acestuia, informează site-ul Tagesschau.de.

Conversaţia dintre Volodimir Zelenski şi Frank-Walter Steinmeier a durat aproximativ 45 de minute şi a permis depăşirea momentelor de nervozitate din trecut, conform Preşedinţiei de la Berlin.

Frank-Walter Steinmeier i-a transmis „solidaritatea sa, respectul şi susţinerea pentru lupta curajoasă a poporului ucrainean împotriva agresorului rus”.

Recomandări

HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?
INFLUENȚE ÎN TECH
A.I. DETECTEAZĂ CANCERUL
A.I. ÎȚI IA JOBUL

Cei doi preşedinţi au catalogat discuţia ca fiind „foarte bună” şi „au stabilit să menţină contactele”, potrivit Preşedinţiei germane.

Volodimir Zelenski i-a invitat la Kiev pe preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi pe cancelarul Olaf Scholz. În urmă cu câteva săptămâni, președintele ucrainean a refuzat o vizită a preşedintelui german, din cauza relaţiilor acestuia cu Rusia în trecut. Ca reacţie, cancelarul Olaf Scholz a refuzat, la rândul său, o propunere de a se deplasa la Kiev.