• UE adoptă al 13-lea pachet de sancțiuni individuale și economice împotriva Rusiei.
  • Consiliul a decis să impună măsuri restrictive pentru încă 106 persoane și 88 de entități responsabile de acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
  • În total, măsurile restrictive ale UE cu privire la acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei se aplică în prezent la peste 2000 de persoane și entități.

„Consiliul a adoptat astăzi (vineri, 23 februarie un al treisprezecelea pachet de măsuri restrictive împotriva regimului lui Putin, a celor care sunt responsabili pentru perpetuarea războiului său ilegal, neprovocat și nejustificat de agresiune și cei care o susțin în mod semnificativ”,  anunță Consiliul European într-un comunicat.

„Uniunea Europeană menține presiunea asupra Rusiei. Astăzi, înăsprim și mai mult măsurile restrictive împotriva sectorului militar și de apărare al Rusiei, vizând alte entități din țări terțe care furnizează echipamente, precum și pe cei responsabili de deportarea ilegală și reeducarea militară a copiilor ucraineni. Rămânem uniți în hotărârea noastră de a distruge mașina de război a Rusiei și de a ajuta Ucraina să câștige lupta legitimă pentru autoapărare și să-și restabilească independența, integritatea teritorială și suveranitatea”.

Lista sancțiunilor individuale

Consiliul a decis să impună măsuri restrictive pentru încă 106 persoane și 88 de entități responsabile de acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

Noile listări convenite astăzi vizează în primul rând sectoarele militare și de apărare și persoanele asociate, inclusiv cei implicați în furnizarea de armament a RPDC către Rusia, precum și membri ai sistemului judiciar, politicieni locali și persoanele responsabile pentru deportarea ilegală și reeducarea militară a copiilor ucrainieni.

În total, măsurile restrictive ale UE cu privire la acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei se aplică în prezent la peste 2000 de persoane și entități.

Cei desemnați fac obiectul unei înghețări a activelor , iar cetățenilor și companiilor UE le este interzis să pună la dispoziție fonduri . În plus, persoanele fizice sunt supuse unei interdicții de călătorie , care le împiedică le să intre sau să tranziteze teritoriile UE.

Controale și restricții la import-export

Consiliul a adăugat 27 de noi entități pe lista celor care sprijină direct complexul militar și industrial al Rusiei în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei. Acestea vor fi supuse unor restricții mai stricte la export în ceea ce privește bunurile și tehnologiile cu dublă utilizare , precum și bunurile și tehnologiile care ar putea contribui la îmbunătățirea tehnologică a sectorului de apărare și securitate al Rusiei. Unele dintre aceste entități sunt situate în țări terțe (India, Sri Lanka, China, Serbia, Kazahstan, Thailanda și Turcia) și au fost implicate în eludarea restricțiilor comerciale, altele sunt entități rusești implicate în dezvoltarea, producția și furnizarea de componente electronice pentru complexul militar și industrial al Rusiei.

În plus, decizia de astăzi extinde lista articolelor restricționate care ar putea contribui la îmbunătățirea tehnologică a sectorului de apărare și securitate a Rusiei prin adăugarea de componente pentru dezvoltarea și producția de vehicule aeriene fără pilot (UAV).

În sfârșit, UE a introdus restricții suplimentare la exporturile de mărfuri , care contribuie în special la îmbunătățirea capacităților industriale rusești , cum ar fi transformatoarele electrice.

Fier și oțel

Decizia de astăzi adaugă Regatul Unit la o listă de țări partenere care aplică un set de măsuri restrictive la importurile de fier și oțel din Rusia și un set de măsuri de control al importurilor care sunt substanțial echivalente cu cele ale UE.

Actele juridice relevante vor fi publicate în curând în Jurnalul Oficial al UE.

Context

La 14 și 15 decembrie 2023, Consiliul European a adoptat concluzii în care și-a reiterat condamnarea hotărâtă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare vădită a Cartei Națiunilor Unite și a reafirmat sprijinul neclintit al UE pentru independența Ucrainei, suveranitatea și integritatea teritorială în cadrul granițelor sale recunoscute internațional și dreptul său inerent de autoapărare împotriva agresiunii Rusiei.

Consiliul European a afirmat, de asemenea, că capacitatea Rusiei de a-și duce războiul de agresiune trebuie să fie și mai slăbită, inclusiv prin consolidarea în continuare a sancțiunilor, precum și prin punerea lor deplină și eficientă și prin prevenirea eludării acestora, în special pentru mărfurile cu risc ridicat, în strânsă cooperare cu parteneri și aliați.

La 12 februarie 2024, Consiliul a adoptat o decizie și un regulament care clarifică obligațiile depozitarilor centrali de valori mobiliare (CSD) care dețin active și rezerve ale Băncii Centrale a Rusiei (CBR) care sunt imobilizate ca urmare a măsurilor restrictive ale UE.

Citește și