• Rusia cere Slovaciei să-i returneze sute de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 Sputnik V.
  • Presa slovacă a scris că vaccinul ar fi diferit de cel trimis pentru evaluare la Agenția Europeană a Medicamentului.
  • Rusia acuză Slovacia că a încălcat contractul prin testarea unui lot de vaccinuri într-un laborator care nu ar fi fost certificat.
  • Fondul rus asigură că „toate loturile Sputnik V au aceeaşi calitate şi sunt supuse unui control de calitate riguros la Institutul Gamaleya”.

Rusia a cerut, joi, Slovaciei, să returneze sute de mii de doze din vaccinul anti-Covid Sputnik V, invocând încălcări contractuale, după ce o agenție slovacă și-a exprimat dubiile cu privire la serul rusesc, transmite Reuters.

Fondul rus de investiţii directe (RDIF) ”a trimis (Slovaciei) o scrisoare pe 6 aprilie 2021, cerându-i să returneze vaccinul ca urmare a unor încălcări multiple ale contractului” a anunţat joi într-un comunicat acest fond ce deţine patentul vaccinului Sputnik V.

Joi, Agenția de reglementare a medicamentelor din Slovacia a anunțat că loturile de vaccinuri Sputnik V pe care le-a primit diferă de cele examinate de cercetătorii internaționali și de agenția de reglementare europeană.

Recomandări

ORBAN CONTRA UE
SECURITATE LA MAREA NEAGRĂ
RUȘII JEFUIESC ÎN KURSK
AȘA, XI?
FLORENȚA COMBATE TURISMUL
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE

Fondul rus asigură că „toate loturile Sputnik V au aceeaşi calitate şi sunt supuse unui control de calitate riguros la Institutul Gamaleya”.

Slovacia a importat 200.000 de doze de Sputnik V luna trecută, a doua țară din UE care a făcut a făcut o astfel de comandă după Ungaria, în ciuda faptului că serul rușilor nu are încă aprobarea autorităților de reglmentare europene.

Deocamdată, Slovacia nu-și vaccinează populația cu vaccinul rusesc.