- Rușii îi vor ajuta pe sirieni să construiască o replică a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol – Hagia Sophia.
- Construcția va începe luna viitoare.
- Oficialii ruși vor să atragă atenția că este foarte important un „dialog pașnic” între culturile religioase.
Rușii îi vor ajuta pe sirieni să construiască o replică a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol – Hagia Sophia, care va funcționea ca o catedrală ortodoxă, relatează The Moscow Times. Construcția va începe luna viitoare.
Decizia a fost luată după ce, luna aceasta, turcii au transformat muzeul într-o moschee, mișcare ce a stârnit un val de proteste în întreaga lume.
Mai mulți lideri politici și religioși au susținut că aceasta era un simbol al unității dintre culturile religioase.
Rușii vor susține financiar replica ce va fi construită în Hama, provincie din vestul Siriei. Oficialii doresc să atragă atența că un „dialog pașnic” între culturile religioase este foarte important.
„Siria, spre deosebire de Turcia, este o țară care demonstrează că este posibil un dialog pașnic între religii”, a declarat Vitaly Milonov, deputat conservator.
„Președintele Bashar al-Assad nu ar transfera niciodată o catedrală de la un cult la altul”, a adăugat Vitaly.