• S-a dat decizia nr 566/ 2022 in dosarul „COLECTIV”. Decizia este definitivă astfel că după predare și derularea procedurilor acesta va fi încarcerat în penitenciar unde va executa pedeapsa primită.
  • Fostul edil al Sectorului 4, actual edil al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, definitiv, de magistrații CAB la patru ani de închisoare cu executare.
  • Decizia este definitivă astfel că după predare și derularea procedurilor acesta va fi încarcerat în penitenciar unde va executa pedeapsa primită.

S-a dat decizia nr 566/ 2022 în dosarul „COLECTIV”. Fostul edil al Sectorului 4, actual edil al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, definitiv, de magistrații CAB la patru ani de închisoare cu executare pentru abuzul în serviciu de care a fost acuzat de anchetatorii DNA și care a condus către cea mai mare tragedie postdecembristă.

Instanța se afla la a cincea amânare de pronunțare asupra apelurilor a căror dezbatere finală a avut loc în luna decembrie 2021. De atunci instanța a amânat succesiv pentru a redacta motivarea dar și pentru a primi documente de la sutele de părți civile din dosar.

Decizia este definitivă astfel că după predare și derularea procedurilor acesta va fi încarcerat în penitenciar unde va executa pedeapsa primită.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
  • Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani închisoare în dosarul Colectiv;
  • Anastasescu George Alin a fost condamnat la 11 ani și 8 luni închisoare.
  • Mincu Costin a fost condamnat la 8 ani închisoare.
  • Paul Gancea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare.

Lista completă a condamnărilor și achitărilor din cadrul Dosarului Colectiv:

  1. Alin Anastasescu (patron Colectiv) – 11 ani și 8 luni –> 11 ani și 8 luni
  2. Paul Gancea (patron Colectiv) – 11 ani și 8 luni –> 6 ani și 4 luni
  3. Costin Mincu (patron Colectiv) – 11 ani și 8 luni –> 8 ani
  4. Daniela Niță (administrator firmă de artificii)  – 12 ani și 8 luni – Decedată
  5. Cristian Niță (patron firmă de artificii) – 3 ani și 6 luni –> 2 ani și 6 luni cu suspendare
  6. Viorel Zaharia (pirotehnist) – 9 ani și 8 luni –> 6 ani și 10 luni
  7. Marian Moise (pirotehnist) – 10 ani –> 6 ani și 10 luni
  8. Antonina Radu (pompier) – 9 ani și 2 luni –> 8 ani și 8 luni
  9. George Petrică Matei (pompier) – 9 ani și 2 luni –> 8 ani și 8 luni
  10. Cristian Popescu Piedone (fost primar al Sectorului 4) – 8 ani și 6 luni –> 4 ani
  11. Aurelia Iofciu (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) – 8 ani –> achitare
  12. Larisa Luminita Ganea (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) – 7 ani –> achitare
  13. Ramona Sandra Motoc (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) – Motoc, trimisă în judecata pt alt club, nu Colectiv – 3 ani cu suspendare –> achitare

5 ani de procese, 4 amânări

După mai mult de 5 ani de procese, supraviețuitorii și rudele victimelor din clubul bucureștean Colectiv au așteptat, joi, sentințele finale.

Localul a fost mistuit de flăcări în toamna anului 2015.

64 de tineri au murit în urma dezastrului. Alți 150 au rămas mutilați pe viață.

Magistrații Curții de Apel București au încheiat dezbaterile în decembrie, dar au amânat de 4 ori pronunțarea pedepselor, invocând „complexitatea deosebită a cauzei”.

În prima instanță, primarul Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

Recet, edilul a fost împiedicat să plece din țară de procurorii anticorupție, fiind întors din drum de la aeroport, pentru a fi audiat într-un nou dosar, în care este acuzat că a favorizat o firmă de salubritate.

La momentul tragediei, Cristian Popescu Piedone era primar al sectorului 4. Ulterior, a fost ales la conducerea Primăriei Sectorului 5.

În dosarul Colectiv, pedepse cu închisoarea au primit, de asemenea, patronii clubului și pompierii care au închis ochii la nereguli descoperite la un control efectuat înainte de incendiu.