Salariile din Europa de Est au crescut în timpul pandemiei atât în sectorul public, cât și în cel privat

Dacă în restul Europei în primăvară se impuneau primele restricții din cauza pandemiei, iată că în Europa de Est situația era alta. Aici angajații unguri și cei nemți au semnat un acord pe 3 ani pentru majorări salariale de 36%.

Sindicatele de la uzinele Mercedes-Benz din Ungaria și managementul local german au stabilit acest acord pentru majorarea salariului de bază cu circa 90 de mii de forinți, adică 250 de euro, de-a lungul a doi ani.

De asemenea, complexul auto din Kecskemet a asigurat că numărul angajaților nu se va reduce până la finalul anului 2022. 4.400 de angajați lucrează acum acolo. Salariul minim din Ungaria a crescut cu 10% atât în 2019, cât și în 2020, iar unele taxe și contribuții au fost diminuate.

Polonia este cea mai mare economie din Europa de Est și salariile medii brute din sectorul antreprenorial au urcat cu 5% în noiembrie față de aceeași perioadă din 2019, la 5.484 zloți, adică 1.237 de euro.

În Cehia, care este cea mai matură economie din regiune, salariul mediu din trimestrul trei s-a situat la 35.400 de coronane, adică 1.347 de euro. De asemenea, asta înseamnă tot o creștere de 5% față de anul trecut, conform Biroului de Statistică al Cehiei.


Exit mobile version