Se prelungesc restricțiile în Capitală. Prefectul Alin Stoica a spus când se va renunța la măsurile din weekend

UPDATE, 24 aprilie: Alin Stoica, prefectul Capitalie, a anunțat, sâmbătă, că restricțiile din București se mențin, chiar dacă rata de incidență a scăzut sub 4.

Prefectul a precizat că o relaxare pentru weekend va fi dispusă abia când rata coboară sub 3,5, urmând ca atunci magazinele să își reia programul normal în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Tot atunci vor fi redeschise sălile de sport, în timp ce restaurantele vor reveni la un program normal gradual. Restricțiile de circulație vor fi, însă, ridicate pentru Paște și pentru sărbătoarea specifică lunii Ramazan.

„Este previzibil că vom scădea sub 3,5 în următoarea perioadă. Conform hotărârii in vigoare, singura măsură suplimentară faţă de ce am spus va fi deschdierea sălilor de sport, la sub 3,5. (…) Restaurantele la interior vor fi deschise treptat, după ce vom coborî sub 3 cu rata de intectare, mai întâi cu 30%, iar după ce scade sub 1,5, va fi de 50%”, a precizat Alin Stoica.

„În sedinta de astăzi au fost prelungite măsurile pe care le știți cu toții. Următoarele derogări: Pentru următoarea vineri, 30, Vinerea Mare, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20, în loc de ora 18. În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele, fără niciun fel de declaraţie pentru a participa la slujbele specifice. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramadanul, peste o săpămână după Paşte. Rata a scăzut sub 4 în Capitală, suntem la 3,94 astăzi”, a adăugat prefectul Capitalei.

Restricțiile care vor fi prelungite în Capitală

Știrea inițială

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va avea, sâmbătă, o şedinţă pentru prelungirea restricțiilor dispuse în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica: „Avem şedinţă pentru prelungirea măsurilor care expiră sâmbătă”. În ultimele 24 de ore, în București, s-au înregistrat 4,41 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.

Pe 10 aprilie, CMBSU a adoptat o hotărâre conform căreia pe 23 aprilie, în vinerea dinaintea Floriilor, magazinele sunt deschise în Capitală până la ora 20:00 şi a prelungit măsurile dispuse deja.

Principalele restricții din București:

Exit mobile version