- Numărul autorizațiilor pentru construcții rezidențiale a scăzut cu 21,7%.
- INS: În primele 11 luni din 2023 au fost eliberate 32.096 de avize.
- În noiembrie 2023 au fost eliberate 2.700 de autorizații de construcție.
În primele 11 luni ale anului trecut, numărul autorizațiilor de construcție pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu aproape 22%, iar suprafața utilă a s-a micșorat cu peste 30%, față de aceeași perioadă a anului 2022.
Potrivit datelor Institului Național de Statistică, cea mai mare scădere a fost în București-Ilfov, unde au fost acordate cu 1.700 de autorizații mai puțin și în Sud-Muntenia, cu 1.500 mai puțin.
În noiembrie, au fost eliberate doar 2.700 de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 10% față de luna octombrie. Pe nerezidențial, scăderea a fost mai mică, de doar 5%, iar suprafața utilă totală a fost aproape dublă.
Cifrele statitisticii confirmă previziunile Băncii Naționale pentru piața rezidențială, de la finalul anului trecut: preţurile locuinţelor stagnează, chiriile cresc şi devin o opţiune tot mai des luată în calcul, numărul locuinţelor în construcţie scade, la fel şi achiziţiile făcute ca investiţie.
Ciolacu, înaintea primei ședințe de guvern din 2024:
„Altfel, în 2024 ne vom concentra pe măsurile pentru creșterea producției interne. Avem două domenii strategice, construcțiile și agricultura, în care vom investi masiv. Mă bucur că în Programul Invest Alim avem deja proiecte de 1 miliard de euro și sper ca același lucru să se întâmple și cu Construct Invest.
În final, vreau să vă mai spun atât: România a făcut un mare pas înainte în ceea ce privește Schengen. După 13 ani în care nu s-a întâmplat absolut nimic, am reușit în sfârșit, cu o echipă bine coordonată și bine sudată, să avem o decizie politică privind ridicarea granițelor aeriene și maritime și posibilitatea emiterii de vize Schengen. Pentru prima dată, avem un proces ireversibil. Vom continua să lucrăm atât la nivel politic, cât și tehnic, prin intermediul ministerelor de resort, pentru ca anul acesta să încheiem definitiv acest proces. România este egală în Europa, iar economia noastră trebuie să beneficieze pe deplin de statutul de membru Schengen. Vă mulțumesc!”, a declarat Ciolacu inaintea primei ședințe de guvern de anul asta.
Programul garant construct este gândit pe 2 subcomponente: susținerea proiectelor de investiții pentru IMMurile din sectorul construcții și susținerea proiectelor de investiții de scara mică pentru UAT-uri, care presupun finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor, pentru proiecte privind îmbunătățirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la obiectivele de mediu.
„Reamintim faptul că Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM se implementează în perioada 2023 – 2026 prin Schema de ajutor de stat INVESTALIM, care dispune de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat. Sesiunea pentru depunerea cererilor de acord din 2023, cu o alocare totală de aproximativ 147,5 milioane de euro, s-a deschis în data de 27 octombrie 2023, ora 08:30”, se arată în comunicatul MADR.
Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre, fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre), prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și fabricarea zahărului.
Citește și