• Luni, Parlamentul se află la a patra încercare de reformare a pensiilor speciale în ultimii patru ani.
  • Vârsta minimă de pensionare a magistraților va urma să crească treptat.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale. Pentru au votat 174 de deputati, 81 au votat împotrivă , iar doi nu au votat.

A fost scandal ieri în Parlament. Liderul USR, Cătălin Drulă a declarat că această lege este o lege a menținerii pensiilor speciale și că majoritatea și-a bătut joc prin cea mai sfidătoare formă a proiectului de până acum.

Liberalul Florian Roman i-a acuzat pe cei de la USR de ipocrizie, iar președintele interimar al camerei, Alfred Simon a arătat că prin această lege vor fi mai puțin resimțite aceste pensii speciale.

Recomandări

ORDINE ÎN PARLAMENT
ÎNCĂLZIREA CLIMEI SCHIMBĂ IERNILE
CE REFORME VOR PARTIDELE
UN „IRON DOME” ROMÂNESC?
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV

Un amendament adoptat în comisii stabilește că judecătorii, procurorii, judecătorii de la CCR și personalul juridic cu o vechime de cel puțin 25 de ani se vor pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani, doar că potrivit amendamentelor, vor primi o pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media salariilor lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate.

De asemenea, în noua formă a textului de lege, pensiile se impozitează, astfel, pentru venitul lunar din pensii se reduce plafonul de impozit neimpozabil în valoare de 2.000 de lei la care se aplică o cotă de impunere de 10%. Astfel, se impozitează pensiile cu doar 10%.

Citește și